Skip to content
Societate

Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut la 152.801 persoane, în iulie

facebook

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 152.801 persoane în iulie 2022, cu 1.073 mai puţini faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (9.730), Bacău (8.770) şi Buzău (7.754), iar cei mai puţini în Bucureşti (228) şi în judeţele Ilfov (830) şi Timiş (1.303).

Suma medie plătită în luna iulie a acestui an de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 268,14 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 40,972 milioane de lei.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (349,85 lei), Braşov (323,16 lei), Mureş (320,07 lei) şi Covasna (317,30 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare, informează agerpres.ro.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *