Skip to content
Puterea Știrilor Video

Numărul infectărilor este, în realitate, mult mai mare. Tătaru: Mulți fac test acasă și nu-l declară, iar la anchetele epidemiologice dau doar parțial informația

Facebook

Invitat în studioul Puterea Știrilor, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că strategiile și planificările implementate de Ministerul Sănătății din vremea mandatului acestuia ar trebui introduse și în valul 4, acestea fiind „foarte bine puse la punct”. Tătaru dă de înțeles că numărul infectărilor este, în realitate, mult mai mare, pentru că mulți români își fac teste rapide și nu declară rezultatul autorităților, în cazul în care aceste este pozitiv, iar în cazul unor anchete epidemiologice nu sunt complet sinceri.

„În perioada imediat următoare vom evalua foarte clar ce avem în DSP-uri ca anchete. Este un al patrulea val, iar foarte mulți dintre noi credem că ne-am obișnuit. Ne simțim mai rău, ne luăm un test, îl facem acasă, nu declarăm, ne tratăm acasă câteva zile. Dacă mergem la o anchetă epidemiologică dăm doar parțial informația și atunci ancheta nu este completă. Reevaluăm tot ce înseamnă unități medicale în moment. Toate unitățile medicale primesc cazuri cu infecție Sars-Cov-2 și trebuie să vedem dacă în acest context există acele circuite, dacă securizăm sectorul de non-Covid sau nu, sau dacă revenim la spitalele care au fost dedicate Covid-19 și dacă deserveau la această patologie și atunci știam că doar acolo merg acele cazuri. Ne împiedicăm în aceste zile de o lipsă acută a locurilor de internare, deși superficial am crede că avem multe locuri, toate spitalele deservind patologiei cu infecția Sars-Cov-2, dar în realitate, se pare că locurile sunt mai puține.

Cred că reevaluarea pe fiecare județ în parte a structurii medicale, a posibilității de a desfășura activitate pentru infecția cu Sars-Cov-2 a locurilor de disponibile pe terapie intermediară care să ajute Terapia Intensivă, a întreruperii acelei practici unde duceam cazurilor dintr-o regiune a țării în alta, în condițiile în care nu avem stabilit un număr real de paturi în acest moment, care, în acel PNRR declarat cu 1.500 de paturi este pe declarația fiecărui județ în parte, dar trebuie să vedem palpabil aceste paturi. 

În decembrie 2020, când plecam din mandat, aveam acele 1.530 de paturi care știam exact unde sunt și care puteau fi reactivate atunci și cred că ar trebui să ne gândim că erau niște lucruri foarte bine puse la punct și erau reactivate doar cu fiecare val în parte.

Înțeleg în acest moment și greutatea pentru a relua activitatea pentru infecțiile cu Sars-Cov-2 de către toți colegii mei. Poate ne-am obișnuit într-o perioadă de 5-6 luni să lucrăm în non-Covid. Este acel moment în care noi trebuie să răspundem pentru că toată lumea își pune speranța în noi.

Cred că valul 1 și 2 ne-au învățat multe lucruri iar sfârșitul valului 2 ne-a pus pe un palier în care pregăteam vaccinarea din ianuarie. Cred că păstrarea logisticii: „acestea sunt spitalele Covid-19, acestea sunt paturile de Terapie Intensivă”. Paturile erau incluse pe regiuni de dezvoltare stabilite pentru a putea transfera acestei bolnavi când era nevoie. Reactivarea acelei soluții cred că putea rămâne pentru fiecare dintre valurile care veneau, dar asigurarea unui loc într-un spital este prioritatea în acest moment”, conchide Nelu Tătaru.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *