În cadrul ceremoniei organizate cu ocazia Zilei Pompierilor, vicepremierul Gabriel Oprea a transmis că numărul intervenţiilor în situaţii de urgenţă s-a dublat în ultimii cinci ani, de la 147.000 în 2009 la peste 300.000 anul trecut.
Intervenţiile au constat în stingerea incendiilor, acordarea de asistenţă medicală de urgenţă, acţiuni de protecţie a populaţiei sau misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii critice, peste 3.900 de vieţi fiind salvate numai în acest an, a mai afirmat ministrul Gabriel Oprea, potrivit mediafax.
USRPLUS, 3 atacuri împotriva libertății justiției: CSM, 10 august și Avocatul poporului
Timiș: Primarul Timișoarei (USR), contre dure cu președintele CJ (PNL)
Florin Cîțu anunță verificarea bugetului: Vom avea analiză de la Comisia Europeană și de la instituțiile de rating
A încălcat președintele Iohannis principiul separației puterilor în stat? Alfred Bulai: Nu suntem într-o dictatură din Coreea de Nord
Congres PMP pentru alegerea unei noi conduceri, la Sinaia şi online
Gabriel Oprea a oferit distincţia „Salvatorul de onoare al anului” plutonierului major Dorel Ciprian Guşilă, de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” Botoşani, pentru profesionalismul şi prezenţa de spirit dovedite în acţiunea de salvare a două persoane căzute într-un puţ, la o adâncime de peste 16 metri.