Traficul rutier din Focşani a devenit infernal în ultimii doi ani, adată cu înmulţirea fără precedent a numărului de autoturisme.
Primăria vrea să rezolve această situaţie prin realizarea a două noi artere de circulaţie. Astfel, au fost lansate în dezbatere publică două proiecte privind străpungerea străzii Cuza Vodă şi Şoseaua de Centură, dar şi a străzilor Militari şi strada Anghel Saligny, prin terenul aparţinând fostului Mopaf, teren proprietate privată.
Din acest motiv, procedura va fi una de durată, pentru că municipalitatea va trebui să-şi treacă în proprietate terenurile, fie prin schimb, fie prin expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Planurile de urbanism au fost puse în dezbatere publică de către Primăria Focşani, dar este o procedură care va fi de durată.