Numărul persoanelor care fumează, în scădere la nivel mondial. Specialiștii spun că procesul este unul lent

TIGARA
Sursă foto: Freepik

Dacă unii oameni reușesc să pună câțiva bani deoparte pentru zile negre, alții alocă sume importante pentru țigări, de exemplu. Iar prețurile sunt mai mari de zilele acestea. Companiile din domeniu au anunțat că un pachet este mai scump în medie cu un leu, iar decizia a fost luată după ce Guvernul a majorat acciza la țigări. Există și o veste bună – deși procesul este lent, fumatul scade la nivel mondial.

În anul 2000, în întreaga lume erau 1,36 miliarde de persoane dependente de nicotină. Raportul lansat recent arată că în 2022 erau 1,25 de miliarde de fumători. Asta înseamnă o scădere de 8 procente în 22 de ani. Acesta este și motivul pentru care specialiștii susțin că procesul este unul destul de lent.

Organizația Mondiala a Sănătății are o țintă stabilită în urmă cu mai mulți ani. La nivel global ar trebui să fie redus consumul de tutun cu 30% până în 2025. Problema este că vor fi foarte puține state care vor atinge acest procent.

În raportul prin care au fost examinate tendințele obiceiurilor legate de fumat au fost incluse 180 de țări. Până acum 150 dintre ele au reușit într-un procent mai mare sau mai mic să reducă numărul fumătorilor, însă doar 56 dintre ele vor avea cu o treime mai puține persoane dependente de nicotină.

Brazilia este țara care se poate lăuda cu o scădere de 35% a fumatului din 2010, în timp ce Olanda este pe punctul de a trece de 30%.

În schimb, șase țări au înregistrat o creștere a consumului de tutun din 2010 până în prezent. Pe această listă se află Congo, Egipt, Indonezia, Iordania, Oman și Moldova.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL