Nume mari – Orange, eMAG, Vodafone – se luptă pe un buget de peste 570 milioane lei

Tehnologii Informationale
Sursa foto: Pixabay

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a primit șapte oferte pentru furnizarea de soluții și produse IT&C (echipamente de procesare, stocare, backup, rețea și conectică, soluții Cloud IaaS și Cloud PaaS) necesare centrelor de date ale viitoarei platforme de cloud guvernamental, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform datelor Profit.ro.

Bugetul procedurii a fost estimat la 576,29 milioane de lei, fără TVA, pentru 24 luni. Ofertanții sunt Orange România, liderul local al pieței de telecomunicații, Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer online, și asocierile formate din Metaminds (lider) și Trencadis Corp, Datanet Systems (lider), Sekom Iletisim Sistemleri Sanayi (Turcia) și Soitron (Cehia), Vodafone România (lider) și Vodafone Net (Turcia), Kontron Services România (lider), Taikun Cloud (Cehia) și Trend Import Export, precum și Dataware Consulting (lider), Dendrio Solutions, Arctic Stream și Data Core Systems. STS participă, în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Serviciul Român de Informații (SRI), la implementarea investiției (proiectului) infrastructurii de cloud guvernamental, finanțată prin PNRR, Componenta C7. Transformare digitală. Cloud-ul Guvernamental al României este referențiat ca Platforma de Cloud Guvernamental și are o componentă de Cloud Privat, denumită în continuare Cloudul Privat Guvernamental (CPG).

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: