Skip to content
Politică

Numire controversată la conducerea Transelectrica. Protejata PSD, unsă în funcţie de PNL

Ziarul Financiar

O juristă colectoare de debite şi masterandă în geomorfologie, protejată a PSD, a fost recompensată de conducerea liberală cu un post de conducere la Transelectrica, având un salariu la care numai puțini oameni pot să viseze.

Potrivit jurnaliştilor de la lumeapolitica.ro, femeia a fost protagonista unui concurs la care a participat singură. A câștigat un salariu imens la care se adaugă un spor de 75% care aproape îi dublează veniturile.

Pe 5 august 2021, România câștigase lupta cu pandemia conform anunțurilor repetate ale lui Klaus Iohannis, conducerea Transelectrica fusese schimbată cu niște interimari, iar doamna Alina Elena Filipoiu depunea intern cererea de aplicație nr. 33705/2021. Ea se înscria la concursul pentru ocuparea funcției de director juridic al companiei de transport a energiei electrice.

Până pe 23 august nimeni nu a mai dorit să intre în cursă. La 77 de ani de la lovitura de stat care a adus comunismul, într-un birou din București avea loc un interviu anost. Alina Elena Filipoiu era singurul participant, iar comisia de concurs i-a acordat nota 9,16. A fost declarată imediat câștigătoare și a devenit șefa Direcției Juridice, Contencios și Resurse Umane din cadrul Transelectrica.

Salariu de 37.348 pentru jurista stagiară de la Transelectrica

În urma interviului doamna Filipoiu a primit un post remunerat cu o sumă colosală. Salariul brut este de 21.342 lei (16,5 salarii minime pe economie). Remunerația este corespunzătoare clasei 9c din grila de salarizare. La acest salariu brut se adaugă un spor de 75%.

Practic, salariul noului director juridic al Transelectrica ajunge la fabuloasa sumă de 37.348,5 lei (29 de salarii minime pe economie). Femeia urmează să câștige într-o lună cât majoritatea românilor în doi ani de zile.

Banii fac parte din cheltuielile Transelectrica și aceste cheltuieli fac parte din facturile pe care toată lumea le achită furnizorilor de electricitate. In extenso, noi toți plătim salariul colosal al doamnei Filipoiu.

salariu sef transelectrica

Interviu anost, răspunsuri de jurist stagiar

Interviul organizat cu un singur candidat a fost presărat de momente comice și răspunsuri dubioase. Prima întrebare a semănat cu replicile din seria de filme „Brigada Diverse la munte și la mare”. Candidata a fost întrebată de ce a optat pentru această poziție și a răspuns suav: „reprezintă o provocare profesională”.

În mod evident postul reprezenta o provocare. Alina Elena Filipoiu este consilier juridic, iar o funcție de șef al departamentului juridic din cea mai mare companie de stat este clar o provocare. Ea a spus că personalul nu este implicat în programe de formare profesională. Răspunsul este greșit. În 2021 Transelectrica avea prevăzute achiziții de un milion de lei pentru cursuri de formare profesională.

transelectrica plan achizitii

Stagiară sau suspendată

Referitor la statutul ei există mai multe opinii. Ziarul Curentul considera că este jurist suspendat. Transelectrica nu a dorit să facă niciun fel de comentariu. Orice ar reprezenta litera „S” ea naște controverse.

Dacă este stagiară se ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea profesională, dacă este suspendată nu poate reprezenta Transelectrica în instanță.

A lăudat conducerea Transelectrica la interviu

Candidata a spus comisiei de evaluare că „mulți colegi nu au cunoștințe referitoare la prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice motiv pentru care aceasta nu este pusă în aplicare”. Răspunsul este hilar. Conducerea numită după un proces de selecție legal tocmai fusese demisă de guvernul Cîțu și în locul ei ajunseseră niște cetățeni numiți politic.

Pe aceșia, jurista stagiară îi ridica în slăvi: „cred că actuala conducere are deschidere spre optimizarea proceselor cu privire la guvernanța corporativă”, spunea ea într-un răspuns care se dorea să arate cunoștințele în domeniul juridic.

Citeşte continuarea AICI.

1 comentariu la “Numire controversată la conducerea Transelectrica. Protejata PSD, unsă în funcţie de PNL

  1. Vă rog să aveți în vedere faptul că pentru doamna Alina Filipoiu-Teodoru s-au creat condiții speciale ca să fie siguri că va castiga concursul, respectiv:
    – cu toate ca functia scoasa la concurs este de director al Unității Juridică, Contencios şi Resurse Umane, in anuntul de recrutare nu s-au solicitat cerinte cu experienta ȘI ÎN DOMENIUL RESURSELOR UMANE, deoarece doamna Filipoiu nu are nici măcar 1 zi expertiză în acest domeniu. S-au solicitat cerințe după chipul și asemănarea doamnei Alina Filipoiu-Teodoru, respectiv în domeniul juridic și energetic. Singura expertiză a doamnei in domeniul energetic este DOAR ca a fost o angajata „protejata” pe salarii nesimțite în cadrul Companiei Naționale Strategice a Statului Român numită TRANSELECTRICA.
    Rușine să le fie celor care promovează astfel de oameni plătiți din facturile la energie a milioane de pensionari si oameni normali, care muncesc pe salarii mizere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *