Skip to content
Politică

NUNTA de la Palatul Snagov: RĂCEALĂ între Dragnea și Tăriceanu! Șeful ALDE a rupt primul ușa! EXCLUSIV SURSE

Inquam photos

În pofida aparențelor atent cultivate de ambele părți, răceala dintre capii coaliției PSD-ALDE s-a făcut simțită și la puțin spus faraonica nuntă a lui Dragnea Jr: potrivit surselor PSnews.ro, Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns printre ultimii la Palatul Snagov, a făcut act de prezență doar 3-4 ore, îngândurat și deloc volubil, fiind primul invitat politic important care nu s-a sfiit să rupă ușa opulentului chiolhan, puțin înaintea orei 2:00, pe motiv că era nevoit să se trezească dis-de-dimineață, pentru o întrevedere foarte, foarte importantă, care nici nu putea fi contramandată.

Facem precizarea că Tăriceanu a fost plasat strategic, pentru a fi risipite orice zvonuri de zâzanie în sânul puterii, la loc de cinste: chiar la masa socrului-mare, infractorul dublu condamnat Liviu Dragnea. Numai că, potrivit acelorași surse, Dragnea – acompaniat în permanență de mult mai tânăra sa iubită, Irina (25 ani) – n-a prea stat la masă, alături de aliatul Tăriceanu, șeful PSD fiind mult prea ocupat cu întreținerea puhoiului de politicieni și de prieteni pe care i-a convocat, din întraga țară (și nu numai), la nunta fiului său.

Toți politicienii socrului-mare și Florin Salam

Vă reamintim că la sindrofia cu maneliști de la Palatul Snagov au participat aproximativ 400 de politicieni, aceștia fiind convocați în bloc: toți parlamentarii și europarlamentarii PSD, toți miniștrii Cabinetului Dăncilă, toți șefii PSD-iști de Consilii Județene, toți șefii de organizații teritoriale, precum și toți primarii PSD-iști care conduc municipii reședință de județ. Acestora li s-au adăugat numeroșii însoțitori, dar și politicieni din alte partide și, în cele din urmă, invitații lui Dragnea Jr. Până la orele dimineții, PSD-iștii s-au dezlănțuit și s-au rupt în figuri, ca o imensă ”familie tradițională”, pe manelele lui Florin Salam, în trecut cercetat pentru consum de cocaină, care a fost primit ca un megastar, cu valuri de aplauze și ovații.  Nu este un mister pentru nimeni că Salam e un obișnuit al clanurilor interlope de etnie romă.

Negocieri și tensiuni

Răceala dintre Dragnea și Tăriceanu este cauzată de același măr al discordiei: faptul că șeful ALDE negociază la sânge și, până în acest moment, nu este de acord nici cu adoptarea unei OUG vizând grațierea, care l-ar scăpa pe Dragnea de spectrele unei apropiate condamnări la închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive, nici cu declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, deoarece este conștient de gravele probleme de imagine pe care aceste acțiuni le vor genera, în eventualitatea în care vor fi demarate. Totuși, în funcție de calculele sale personale, Tăriceanu se arată din ce în ce mai dispus, în cadrul negocierilor din spatele ușilor închise, să accepte trocul amnistiei, mai ales după controversata scrisoare a lui Rudolph Giuliani, deși aceasta a fost demolată rapid de Ambasada SUA. În acest context, Dragnea forțează o adoptare a unei OUG în acest sens chiar în ședința de guvern de miercuri.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *