O aeronavă Ryanair care trebuia să aterizeze la Otopeni a aterizat la Băneasa, dar compania nu a debarcat pasagerii

Sursă foto: corporate.ryanair.com
Sursa foto: corporate.ryanair.com

O aeronavă Ryanair care trebuia să aterizeze, luni seară, pe Aeroportul Otopeni a aterizat la Băneasa, dar compania a luat decizia de a nu debarca pasagerii. Aterizarea s-a făcut în intervalul de timp în care pista de la Otopeni era curăţată. Avionul a ajuns la Otopeni cu două ore şi jumătate întârziere.

”În seara zilei de 8 ianuarie a.c., o aeronavă aparţinând companiei Ryanair şi care efectua un zbor pe ruta Treviso – Bucureşti Henri Coandă, cu ora programată pentru aterizare 18.30, a solicitat aterizarea pe aeroportul de rezervă, Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu. După aterizarea efectuată la ora 19.04, compania aeriana Ryanair a luat decizia de a nu debarca pasagerii şi a solicitat alimentarea şi degivrarea aeronavei în vederea decolării către Otopeni. Facem precizarea că Aeroportul Băneasa era pregătit (atât din punct de vedere al infrastructurii cât şi al serviciilor la sol) pentru procesarea pasagerilor”, au transmis, luni seară, oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Potrivit acestora, ”în vederea îndepărtării depunerilor de zăpadă şi tratării antiîngheţ a pistei 08R-26L (Otopeni), a fost anunţată închiderea operării pe această pistă pentru intervalul 18.30-19.10”.

Aeronava Ryanair a decolat către Otopeni la ora 20.52, iar zborul a durat 21 de minute.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: