Companiile aeriene low cost poluează mai mult ca niciodată, iar peste trei sferturi din emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale aviației europene nu sunt supuse unui preț al carbonului. Ryanair este cea mai poluantă companie aeriană din Europa pentru al treilea an consecutiv, arată un nou studiu privind emisiile din aviație în 2023, realizat de grupul ecologic Transport & Environment (T&E). De asemenea, Lufthansa și British Airways sunt al doilea și al treilea cei mai mari poluatori, dar sunt încă sub nivelul lor de zbor de dinainte de COVID.
Realizatorii analizei arată că pentru poluarea produsă s-au plătit sume derizorii, tona de CO2 emisă fiind taxată cu prețul unei cafele din aeroport. Din această perspectivă, ei solicită modificarea reglementărilor actuale, astfel încât să fie taxate pentru emisiile lor și zborurile extraeuropene, nu doar cele care se efectuează în interiorul Europei.
Companiile aeriene low cost Ryanair și Wizz Air au poluat mai mult ca oricând anul trecut, cu mult peste vârful lor din 2019. Ryanair a emis 15 milioane de tone (Mt) de dioxid de carbon (CO2) în 2023, cu 23% mai mult decât nivelurile pre-COVID, în timp ce emisiile Wizz Air au crescut cu 40%. Emisiile Ryanair sunt echivalente cu cele ale șapte milioane de mașini pe benzină într-un an.
Cotă în creștere pentru low cost
În 2023, un zbor din patru din Europa a fost operat de unul dintre cei trei principali transportatori low cost (easyJet, Ryanair, Wizz Air), arată analiza. În 2019, a fost unu din cinci zboruri, ceea ce arată că aceste companiile aeriene low cost își cresc cota de piață în Europa. Pe de altă parte, transportatorii vechi, inclusiv Air France, Lufthansa, KLM și British Airways, au pierdut 2,8 puncte procentuale din cota de piață.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News