O delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, vine miercuri la București. Misiunea FMI se desfășoară în perioada 3-12 septembrie și este o vizită reprogramată, amânată din primăvară, pentru perioada de după alegerile electorale.
Surse guvernamentale au precizat, pentru Gândul, că discuțiile cu FMI se vor axa pe analizarea economiei românești și a deficitului bugetar, împreună cu datoria publică și execuția bugetului statului.
Totodată, Guvernul va pune pe masă o prognoză de creștere economică pentru finele anului.
Întrebarea este, însă, cum văd reprezentanții FMI indicatorii pe care guvernul Bolojan îi va prezenta? Pentru că economia României frânează, de la o creștere de 4% în 2022, la 2% în 2023, sub 1% în 2024, iar pentru 2025 prognozele variază, dar majoritatea sunt sub 1%.
Deficitul bugetar al guvernului va fi, așa cum a menționat premierul Ilie Bolojan, de peste 8% din PIB la final de an. Spre comparație, guvernul, la momentul respectiv condus de Marcel Ciolacu, și-a bugetat un deficit de 7% din PIB.
În aceeași vreme, datoria publică din România a înregistrat cea mai mare creștere dintre țările Uniunii Europene. La final de 2019, înainte de pandemie, datoria însemna 35% din PIB. Astăzi, așa cum arată datele de la Finanțe, datoria publică a României se apropie de 60% din Produsul Intern Brut, potrivit Mediafax.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News