O dispută juridică l-ar putea obliga pe misteriosul Banksy să-şi dezvăluie numele real

Sursă foto: Facebook / Banksy

Identitatea sa a fost mult timp subiect de speculaţii şi investigaţii, dar Banksy ar putea fi forţat să îşi dezvăluie numele real dacă o dispută legată de o gravură a regretatei regine Elisabeth a II-a, reprezentată ca un primat cu bijuterii, va ajunge în instanţă, relatază The Guardian.

Doi colecţionari de artă au intentat o acţiune în justiţie împotriva artistului din cauza „refuzului” acestuia de a confirma autenticitatea uneia dintre faimoasele sale desene.

Mai precis, plângerea vizează compania artistului de graffiti, Pest Control, ca urmare a refuzului aparent al acesteia de a confirma autenticitatea Monkey Queen. După trei ani în care au încercat să obţină un răspuns, Nicky Katz şi Ray Howse şi-au pierdut răbdarea şi dau în judecată Pest Control pentru încălcarea contractului. Aceştia invocă site-ul web al Pest Control, care afirmă că va elibera un certificat de autenticitate pentru „picturi, printuri, sculpturi şi alte încercări de creativitate”. Certificatul este comparat cu „un ITP pentru lumea artei”: „înseamnă că puteţi cumpăra, vinde sau asigura o operă de artă ştiind că este legitimă şi că nu va cădea”, explică Pest Control.

Banksy, cunoscut pentru imaginile sale bazate pe şabloane, s-a descris pe sine ca fiind un „vandal de calitate”, care ridiculizează figurile de autoritate prin intermediul operelor de artă din locuri publice. Tabloul său, „Love is in the Bin” (Dragostea este în coşul de gunoi), parţial distrus, s-a vândut cu peste 18,5 milioane de lire sterline la licitaţia din 2021, în timp ce printurile sale semnate se vând cu cinci şi şase cifre.

Pest Control a fost înfiinţată de artist în 2008 după ce printuri false au fost vândute online şi joacă un rol cheie pe piaţa lucrărilor sale. Un certificat de autentificare este vital pentru a obţine preţul maxim atunci când îşi vinde lucrările.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: