O familie din Chilia Veche s-a trezit cu un glonţ în bucătărie. Poliţiştii şi procurorii fac verificări

Un glonţ a fost găsit într-o gospodărie din Chilia Veche, judeţul Tulcea, iar poliţiştii şi procurorii fac cercetările pentru a stabili cum a ajuns proiectilul acolo.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea a anunţat, vineri, că poliţiştii au fost sesizaţi, joi, despre faptul că într-o anexă a unei gospodării din localitatea Chilia Veche a fost identificat un proiectil de mici dimensiuni, tip glonţ.
Surse apropiate anchetei afirmă că proiectilul, un glonţ-calibrul 7,62 mm, a pătruns prin acoperişul casei, prin tavanul de rigips, căzând în interiorul bucătăriei, scrie news.ro.

“În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi uz de armă letală fără drept, cercetările continuând sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea”, a transmis IPJ Tulcea.

Anchetatorii au precizat că nu a fost pusă în pericol viaţa niciunei persoane în urma acestui incident şi continuă verificările pentru a se stabili cum a ajuns acolo acel glonţ.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: