O familie din județul Iași a dat primăria în judecată. Cere daune de 40.000 de lei pentru moartea pisicii

Sursa: Guliver/Getty Images

O familie din județul Iași, a cărei pisică a murit sfâșiată de câini în 2021, cere daune de 40.000 de lei primăriei. Oamenii spun că de vină pentru incident sunt autorităție locale din Aroneanu, care nu ar fi luat măsuri împotriva haitelor de câini fără stăpâni din comună. Judecătoria Iași a respins acțiunea familiei, însă procesul va continua în fața Tribunalului, scrie Ziarul de Iași.


Pisica, British Shorthair de rasă pură, fusese un cadou din partea soțului pentru soție în 2015, când cei doi se cunoscuseră. Ulterior, copilul celor doi s-a atașat de ea, iar pierderea ei a fost o traumă pentru toți trei, spun aceștia. Felina, scrie sursa citată, ar fi căzut pradă câinilor vagabonzi din comună pe 27 iunie 2021.

De altfel, în instanță, soții D. au arătat că problema patrupedelor fără stăpân este una veche în comuna Aroneanu. În acțiune e menționată și o situație în care un câine vagabond sărise la gard la copilul lor de 3 ani care se juca în curte, dar și un alt caz, în care o femeie din comună și fetița ei de 8 ani fuseseră atacate de câini, scrie sursa citată. Pentru pierderea animalului de companie, familia a dat Primăria Aroneanu în judecată și a cerut daune materiale de 10.000 de lei, respectiv daune morale de 30.000 de lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: