Skip to content
Coronavirus

UPDATE Femeia din Deva internată după ce s-a întors din Thailanda nu are coronavirus

UPDATE

Doctorul Cristian Oancea, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, spune că sub nicio formă femeia nu a fost infectată cu coronavirus, ea fiind testată pentru o gripă de sezon, informează news.ro.

”Nu, sub nicio formă (nu a fost infectată cu coronavirus – n.r.). Femeia în acest moment are uşoară stare de febrilitate. Nu are tulburări respiratorii, i-am recoltat pentru gripă, aşteptăm răspunsul, dar nu este vorba despre suspiciune de coronavirus. Nu prezintă simptomele necesare testării şi inclusiv dânsa vine din Thailanda, dintr-o zonă care nu  există suspiciune şi nu a fost tangentă cu coronavirus. Nu putem acum să inducem în populaţie panică, tot ce înseamnă febră sau tulburări respiratorii să fie suspiciune de coronavirus. Lucrurile acestea nu se fac”, a declarat medicul Cristian Oancea.

Directorul medical mai spune că femeia nu este izolată în salonul special amenajat la unitatea medicală, pentru pacienţii cu coronavirus.

”Nu este izolată, o testăm doar de gripă şi îi monitorizăm funcţiile vitale şi acest caz se putea rezolva simplu şi în Deva sau în Hunedoara. Femeia are uşoare febrilităţi şi nu are tulburări respiratorii. Este izolată pentru suspect de gripă, nu este izolată cu măsuri speciale de coronavirus”, a mai spus Oancea.

——————————————————————————————————————–

 

O femeie în vârstă de 56 de ani din Deva, care s-a întors în 13 februarie din Thailanda, este suspectă de infecţie cu COVID 19, fiind transportată duminică de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde este supusă testelor, informează news.ro.

”Pacienta s-a prezentat la UPU Deva cu sindrom febril şi, după un prim consult de specialitate, a fost imediat izolată activându-se procedurile prevăzute pentru situaţii de „posibilă infecţie cu coronavirus””, anunţă Prefectura Hunedoara.

O Autospecială Transport Pentru Victime Multiple (ATPVM) de la Detaşamentul de Pompieri Deva a transportat-o la Timişoara în condiţii speciale.

După efectuarea transportului, ATPVM va trece printr-un proces de decontaminare realizat de echipajul  CBRN (Cercetare chimică bacteriologică şi radionucleară) din cadrul ISU Timiş.

Pacienta, cu domiciliul în Deva, a călătorit 7 zile în Thailanda şi s-a întors în ţară în data de 13 februarie prin Aeroportul Otopeni.

În urma investigaţiilor şi analizelor medicale efectuate la spitalul din Timişoara urmează să se stabilească exact diagnosticul pentru pacienta din Deva.

1 comentariu la “UPDATE Femeia din Deva internată după ce s-a întors din Thailanda nu are coronavirus

  1. Exista si coronavirus asimptomatic, mai ales la caucazieni. Virusul este mai agresiv la asiatici, din motive genetice. Sunt cateva cazuri de europeni pe vasul Diamond Princess aflat in carantina in Japonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *