Impresionant: Fetiţă de 3 ani, salvată de mama adoptivă, care i-a donat o parte din ficat

Sursă foto: Pixabay

O fetiţă de 3 ani, care a fost înfiată, a fost salvată de mama sa adoptivă care i-a donat o bucată din ficatul ei. Micuţa a fost diagnosticată anul trecut, în luna martie, cu o tumoră malignă.

Medicul Vlad Braşoveanu anunţă că s-au făcut şase transplanturi hepatice de la începutul anului. ”Este un început de an bun pentru transplantul hepatic din România. În aceste trei săptămâni din luna ianuarie au fost efectuate patru transplanturi hepatice de la donator cadaveric şi două transplanturi hepatice de la donator viu la doi copilaşi, la două fetiţe de 3 ani şi 3 ani şi aproximativ jumătate. Este munca mai multor echipe şi mă refer aici la echipa de la Fundeni unde sunt implicaţi o serie de specialişti (…) şi cadre medii şi o coordonare între Spitalul Fundeni şi Spitalul Grigore Alexandrescu, acel nou centru despre care povesteam altădată, care a fost înfiinţat în urmă cu un an, special pentru transplantul hepatic pediatric”, a precizat prof. univ. dr. Vlad Braşoveanu, medic primar chirurgie generală, marţi, la Medika TV, citat de News.ro.

Medicul s-a referit şi la două cazuri deosebite, în care au fost făcute transplanturi la copii.

”A fost o fetiţă cu atrezie de căi biliare care a fost transplantată cu acel lob stâng de la tată, lunea trecută şi miercurea trecută a fost transplantată altă fetiţă cu hepatoblastom, de la mamă de data aceasta. Şi de ce este impresionant cazul? Această fetiţă a fost înfiată, ba mai mult, mămica a înfiat şi un frăţior de-al acestei fetiţe, deci practic doi copii au fost înfiaţi şi iată că mămica vitregă, vitreg în sensul că nu este mama biologică, ea a donat acest fragment de ficat care i-a salvat viaţa”, a mai spus Braşoveanu.

Conf. dr. Laura Bălănescu, coordonatorul Centrului de transplant hepatic de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, a vorbit, la rândul ei, la Medika TV, despre cazul fetiţei înfiate care a primit o şansă la viaţă de la mama adoptivă.

”Pacienta are 3 ani şi 7 luni. Ea a fost diagnosticată cu o boală severă, cu extrem de multe complicaţii şi un prognostic rezervat. A fost diagnosticată în luna martie cu o tumoră malignă, un hepatoblastom, în stadiul IV, cu metastaze pulmonare, abdominale, iar ficatul era aproape în întregime ocupat de o tumoră malignă. Ea a avut un parcurs extrem de dificil şi a îndurat foarte multe ca să ajungă în această etapă. A fost diagnosticată într-o clinică de la Timişoara unde a primit tratamentul oncologic, unde i s-a stabilit diagnosticul. În clinica noastră a venit în luna august, când am preluat-o noi. La început s-a pus problema de o hepatotecmie, dar ficatul încă avea formaţiuni tumorale, atât în lobul drept, cât şi în lobul stâng şi acest lucru nu a fost posibil. Atunci am luat legătura cu domnul profesor Braşoveanu. Mama fetiţei a spus că doreşte să fie realizat acest transplant cu prelevare de ficat de la ea şi aşa am ajuns în această etapă”, a explicat Laura Bălănescu.

Întrebată care sunt aşteptările în perioada următoare, medicul a răspuns că pacienta are deja o stare generală bună.

”Pacienta este deja pe secţie, cu stare generală foarte bună, şi-a reluat funcţiile, mănâncă, nu sunt probleme, evoluţia este foarte bună. Dar e de muncă în continuare, ea va fi de urmărită o perioadă foarte lungă. Ea va avea un regim special, toţi aceşti copii au un regim special de viaţă. În principiu vor avea la început un regim alimentar, fără efort deosebit, un tratament anume. Pe măsură ce trece timpul, lucrurile uşor-uşor intră în normal”, a spus Bălănescu.

Potrivit medicului Vlad Braşoveanu, anul trecut au fost efectuate 8 proceduri la 7 copii.

”Au fost trei transplanturi de la donator cadaveric prediatric care este foarte rar. Au fost trei transplanturi hepatice de la donatori vii şi a fost un tip de transplant mai rar, de la donator cadaveric tânăr, când ficatul poate fi împărţit, lobul stâng poate merge la un copilaş. Au fost două astfel de proceduri”, a explicat Braşoveanu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: