Skip to content
Externe

O navă rusească a luat foc în Marea Neagră, la 30 de kilometri de România

newsnetnebraska.org

Purtătorul de cuvânt al administrației regionale din Odesa a anunțat că o navă a rușilor a luat foc în Marea Neagră. Nu ar fi prima navă importantă a Marinei Ruse distruse în războiul ruso-ucrainean, potrivit Antena3.

La mijlocul lunii aprilie, crucișătorul Moskva, considerată cea mai importantă navă a flotei rusești din Marea Neagră, a fost lovită cu două rachete Neptun de către armata ucraineană. Deși aceasta a fost varianta declarată de către guvernatorul ucrainean al regiunii Odesa, rușii au pus scufundarea pe seama unui incendiu.

Navă rusă a fost lovită de rachete ucainene în apropiere de Insula Șerpilor

Joi, o altă navă rusească a fost lovită în Marea Neagră de rachete ucrainene. Este vorba despre ambarcațiunea „Vsevolod Bobrov”, proaspăt lansată de Federația Rusă.

Nava a luat foc în apropiere de Insula Șerpilor după un atac ucrainean cu rachete. Atacul s-ar fi petrecut în noaptea de 12 mai în timp ce nava se îndrepta către Insula Şerpilor, unde încerca să ducă un sistem de rachete, relatează Euro Weekly.

Nava, dată în folosinţă anul trecut, a fost lovită cu o rachetă Neptun, în timp ce livra rachete Pantsir pe Insula Serpilor. În Rusia există doar două astfel de nave: „Vsevolod Bobrov” şi „Elbrus”. Conform presei ucrainene, navele de ajutor logistic din Clasa Elbrus (Proiect 23120) sunt unele dintre cele mai noi vase pe care Rusia le-a fabricat.

Alte nave rusești au fost complet distruse

Pe 14 aprilie, crucișătorul Moskva a fost scufundat în urma unui atac cu două rachete ucrainene. Nava amiral Moskva a Flotei ruse de la Marea Neagră – care a ajutat la capturarea Insulei Șerpilor într-un incident mediatizat de la începutul războiului – s-a scufundat după ce a fost grav avariată în urma unei explozii despre care un oficial ucrainean a spus că a fost rezultatul unei lovituri cu rachete.

Pe de altă parte, Rusia a susținut că la bord a început un incendiu, detonând depozite de muniție. Nu a spus ce a provocat incendiul și că acesta era „în anchetă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *