Judecătoarea Evelina Vîlcu, desemnată să judece luni cererea de aprobare a noului Statut al Partidului Național Liberal, adoptat la Congresul Extraordinar din 21 iunie, a formulat o cerere de abținere, astfel că dosarul va trebui repartizat unui alt magistrat, potrivit G4Media.
Potrivit informațiilor disponibile, decizia ar avea legătură cu faptul că aceeași judecătoare a soluționat anterior unul dintre procesele deschise împotriva PNL de membrii așa-numitei „grupări Veștea”, care contestă hotărârile adoptate de actuala conducere a partidului.
În acel dosar, Evelina Vîlcu a dispus suspendarea executării deciziei Consiliului Național al PNL privind convocarea Congresului Extraordinar, una dintre hotărârile aflate la baza reorganizării conducerii partidului.
A doua abținere în mai puțin de o săptămână
Este al doilea incident procedural de acest fel în dosarul privind înregistrarea noului Statut al PNL. Pe 16 iulie, și judecătoarea Mihaela Luciani s-a abținut de la judecarea cauzei, invocând un motiv similar.
Luciani este magistratul care a dispus suspendarea tuturor documentelor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie, precum și a actelor subsecvente emise de Biroul Permanent al partidului, în total 17 documente.
PNL a depus cererea pe 7 iulie
Partidul Național Liberal a depus la Tribunalul București, pe 7 iulie, cererea de aprobare a noului Statut. Potrivit Legii partidelor politice, instanța trebuie să se pronunțe asupra cererii în termen de 30 de zile, fie prin admiterea, fie prin respingerea modificărilor.
Număr redus de judecători desemnați
La două zile după Congresul extraordinar al PNL, conducerea Tribunalului București a decis ca doar șase judecători să fie desemnați pentru soluționarea cauzelor privind partidele politice.
În acest context, succesiunea cererilor de abținere reduce și mai mult numărul magistraților care pot judeca dosarul privind Statutul PNL, ceea ce poate conduce la noi întârzieri în soluționarea cauzei.
Opt procese între PNL și „gruparea Veștea”
În prezent, membrii grupării conduse de Adrian Veștea au deschis opt procese împotriva Partidului Național Liberal. Dintre acestea, patru se află pe rolul Tribunalului București, iar alte patru sunt judecate de Tribunalul Ilfov, toate vizând contestarea hotărârilor adoptate de conducerea partidului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








