O nouă criză lovește maternitățile din România

O nouă problemă pentru maternităţile din țară. Aceste sunt lovite din nou de o criză de vaccinuri. De această dată este vorba despre primul vaccin universal, de care ar trebui să beneficieze orice nou născut, la externarea din maternitate, arată B1.

Această situație a făcut ca zeci de copii să fie externaţi fără să facă injecţia vitală. Părinţii au fost rechemaţi la maternitate cu promisiunea că vor obţine acele vaccinuri.  Au aşteptat însă ore în şir, deoarece aglomeraţia este extrem de mare.

Ministerul Sănătăţii dă asigurări că va rezolva problema săptămâna viitoare, după ce va recepţiona primele 50.000 de doze de vaccin. Ministerul a solicitat direcţiilor de sănătate publică identificarea tuturor copiilor născuţi în această perioadă şi care nu au fost imunizaţi.

Bebeluşii ar trebui imunizaţi împotriva hepatitei B în primele 24 de ore de la naştere. În Dâmboviţa, sute de copii născuţi în ultimele două luni au rămas nevaccinaţi. Singura soluţie pentru părinţii care vor să-şi protejeze copiii este să cumpere serul din farmacii.

Aceeaşi situaţie este şi în maternităţile din Galaţi sau în Bacău, unde vaccinul s-a epuizat de la începutul lunii, aşa că sute de bebeluşi au părăsit maternitatea fără să fie imunizaţi împotriva hepatitei B.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: