O nouă gaură în bugetul Romsilva: Cabane și pensiuni cu pierderi de milioane lei anual. Cifrele sunt ținute la secret

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O nouă gaură în bugetul Romsilva. Regia statului deține, în toată țara, 143 de cabane și pensiuni care înregistrează, în fiecare an, pierderi de milioane. Numai anul trecut, valoarea acestora s-a ridicat la peste 5,7 milioane de lei. În mod inexplicabil, conducerea Romsilva a refuzat să ne transmită date despre veniturile și cheltuielile cabanelor, ținându-le la secret. Unitățile de cazare pot fi închiriate atât de vânători cât și de turiști. În lipsa clienților, dar și a investițiilor, unele au ajuns într-o stare avansată de degradare.

„Va trebui să avem o discuție despre transparență”

Am cerut oficial Romsilva, în baza legii 544 din 2001 privind liberul acces la informații de interes public, să ne comunice câte cabane și pensiuni deține în acest moment. A refuzat, cerându-ne să le inventariem noi pe site-ul instituției. Am făcut-o și ne-au rezultat 143. De asemenea, am cerut Romsilva să ne spună câți bani încasează dar și cât cheltuiește cu spațiile de cazare pe care le deține. Am vrut, astfel, să aflăm câte dintre acestea înregistrează pierderi financiare. Răspunsul conducerii Regiei, semnat de directorul general adjunct Eleodor Olavi Nițescu, a fost că datele solicitate nu sunt publice.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Nu cred că ar trebui să fie secrete. Romsilva este una dintre instituțiile cu care va trebui să avem o discuție despre transparență, ce transparentizăm din informațiile pe care oamenii vin și le cer.

În urma refuzului Romsilva, am solicitat un răspuns direct de la Ministerul Mediului. Așa am aflat că mai toate cabanele și pensiunile înregistrează pierderi financiare.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Trendul văd că este același pe toți anii, din 2021 până în ziua de astăzi nu au fost pe plus, văd că sunt toate cu niște multe milioane în pierderi. Astfel, anul trecut pierderile s-au ridicat la peste 5,7 milioane de lei, în 2023: 4,1 milioane de lei, în 2022: 4,6 milioane de lei, iar în 2021 – 3,1 milioane de lei. Și anul 2025 a început tot pe pierderi.

În primul semestru, valoarea acestora se ridică la 1,8 milioane de lei. Am ales să mergem în câteva județe din apropierea Capitalei pentru a vedea cum sunt gestionate aceste spații de cazare. Prima oprire, la Călărași. Tot ce am găsit a fost o clădire abandonată în mijlocul pădurii. Pereții au crăpat și bucăți mari de tencuială încep să se desprindă.

„Nu au mai fost solicitări din partea nimănui, cheltuieli înregistra”

Toma Petcu, jurnalist Digi24: Cred că s-a scurs apa și… Hopa, hopa, hai să le lăsăm așa că dărâmăm clădirea, astea or să pice cât de curând. Scările de la cele două intrări se dezmembrează, tabla de pe acoperiș este aproape toată ruginită, curtea este năpădită de buruieni, iar gardul acoperit de licheni. În spate găsim o pistă de popice îngropată sub un strat gros de frunze și crengi.  Ionuț Chesca este directorul Direcției Silvice Călărași. Ne spune că pensiunea nu mai este în circuitul silvoturistic de aproape un deceniu, deși, oficial, apare pe site-ul Romsilva.

Ionuț Chesca, director Direcția Silvică Călărași: Nu au mai fost solicitări din partea nimănui, cheltuieli înregistra, vă dați seama că erau niște cheltuieli cu întreținerea ei, cu toate astea, și nemaifiind solicitări s-a făcut o analiză la nivel de direcție și s-a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să o scoatem din circuitul silvoturistic.

În Teleorman, pe drumul care leagă Bucureștiul de Alexandria găsim pensiunea Dârvași.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: Prima dată când ajunge turistul la pensiunea Dârvași ia contact cu realitatea românească, adică cu un coș de gunoi plin full cu haine. Apoi găsești această baracă, construcție, ce o fi ea, de când o fi aici. O cameră în care sunt două fotolii, ușa nu mai are geam dar bine că e încuiată, nu mai are geam dar este încuiată. Foarte multă mizerie pe jos, frunze, a bătut vântul și le-a băgat pe toate aici… Și aici te întâmpină o poartă scosă din balamale, s-a rupt, a căzut, și au sprijinit-o și ei de gard, în loc să pună la loc, au sprijinit-o de gard…. Iar aici s-a cam stricat treaba, a căzut brâul ăsta, a putrezit lemnul, e lemnul putrezit, a putrezit cu totul. Nu l-o vedea nimeni? Poate l-au văzut dar nu au bani să schimbe.

Mihai Vecu, director Direcția Silvică Teleorman: Noi nu am mai investit, nu am mai primit fonduri pentru a investi în cabana noastră din anul 2000, deci vă dați seama că de 20 și ceva de ani noi nu am mai investit, am păstrat-o așa cum…

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: