O nouă iniţiativă pentru a facilita accestul la apa potabilă în școli. Precizările ministrului Fechet

Sursa foto: Mircea Fechet

Elevii din România vor avea acces mai ușor la apă potabilă, în urma unei inițiative lansate de Ministerul Mediului. Mircea Fechet, ministrul Mediului, a anunțat că școlile vor fi dotate cu cișmele, iar elevii vor primi sticle reutilizabile cu filtru.

Finanțarea va fi asigurată din Fondul pentru Mediu și din bugetele locale, iar obiectivul este ca până în 2029, 80% dintre școli să beneficieze de această infrastructură. Măsura face parte din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030, aprobat recent de Guvern.

„Sunt două măsuri prin care ne propunem să îi ajutăm pe copii să înțeleagă cât de important este să folosim resursele într-un mod eficient și, în același timp, să rezolvăm problema ghiozdanelor încărcate cu sticle de apă aduse de acasă, uneori de la câțiva kilometri distanță față de școală”, a declarat Mircea Fechet.

Pe lângă aceste măsuri, Ministerul Mediului va dezvolta și o rețea pilot de „Școli Verzi”, care va recunoaște unitățile de învățământ ce respectă criterii precum sănătatea și calitatea mediului interior, economia circulară, performanța energetică și optimizarea consumului de apă.

„Pentru că ne dorim să încurajăm eforturile elevilor și profesorilor de protejare a mediului, de anul viitor vom dezvolta această rețea și vom acorda recunoașterea în funcție de gradul în care sunt îndeplinite aceste criterii”, a explicat Mircea Fechet.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: