O nouă investiție în armament pe teritoriul României. Vom deveni hub regional pentru sud-coreeni

Sursa foto: Hanwha Aerospace

Coreenii de la Hanwha Aerospace au lansat procedurile pentru înființarea subsidiarei în România, după ce au anunțat că vizează construirea unei fabrici locale de vehicule blindate.

Hanwha Aerospace, companie industrială aerospațială cu sediul în Coreea de Sud, va demara la începutul anului viitor construcția în România a unei fabrici de vehicule blindate, pentru industria de apărare.

Peter Bae, vicepreședinte al Hanwha Aerospace Europe, a declarat recent pentru News.ro că România va deveni un hub regional pentru toate sistemele terestre ale Hanwha în Europa. În ceea ce privește locația, compania nu face public acest aspect încă.

Hanwha Aerospace, cea mai mare companie din domeniul apărării din Coreea de Sud, a inaugurat pe 23 august o unitate de producție de vehicule blindate (H-ACE) în Geelong, Australia. Această fabrică marchează prima facilitate de producție din străinătate înființată de o companie coreeană din domeniul apărării. Fabrica din Australia este similară cu cea pe care Hanwha Aerospace are în plan să o construiască în România ca urmare a semnării contractului pentru cele 54 de obuziere de 155mm și vehiculele suport pentru Ministerul Apărării.

Hanwha Aerospace a semnat în iulie un contract în valoare de 1 miliard de dolari pentru furnizarea către România a 54 de obuziere autopropulsate K9 și a 36 de vehicule de aprovizionare cu muniție K10, în cadrul unui contract global care include, de asemenea, zeci de vehicule de sprijin pe roți împreună cu muniția aferentă.

”România este pe același drum: Hanwha este pregătită să reproducă acest succes în România, deoarece autoritățile de la București au semnat în iulie un contract în valoare de 1 miliard de dolari cu Hanwha pentru producția a 54 de obuziere autopropulsate K9 „Tunet” și a 36 de vehicule de reîncărcare cu muniție K10. Conform contractului, Hanwha Aerospace este hotărâtă să construiască în România facilități de producție și mentenanță la scară largă pentru a furniza nu numai platforme de ultimă generație, ci și beneficii economice și industriale”, a declarat Peter Bae, vicepreședinte al Hanwha Aerospace Europe.

Ca parte a planurilor de extindere a parteneriatului cu România, Hanwha Aerospace oferă Redback pentru modernizarea IFV a Armatei Română. Redback este cel mai avansat IFV (nfantry fighting vehicle) din lume, cu o serie de tehnologii inovatoare, inclusiv șenile din cauciuc compozit, un sistem de protecție activă hard-kill și un afișaj transparent montat pe cască. ”Câștigarea de către Redback a licitației australiene pentru IFV este percepută ca o etapă cheie pentru evidențierea capacității excelente a vehiculului blindat sud-coreean de a surclasa alte vehicule.

În timpul activității de atenuare a riscurilor (RMA), un proces de testare și evaluare de doi ani pentru faza 3 a LAND 400, Redback a demonstrat o letalitate, mobilitate și protecție blindată superioare celorlalte vehicule din competiție”, spun reprezentanții companiei.

Aceștia afirmă că sunt pregătiți să stabilească o cooperare industrială profundă cu România. ”O parte crucială a propunerii noastre include stabilirea unei facilități de producție împreună cu un centru de excelență (CoE) MRO (Maintenance Repair Operations), integrând întreprinderile românești în lanțul global de aprovizionare al Hanwha”, a declarat Peter Bae, vicepreședinte al Hanwha Aerospace Europe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: