Skip to content
Politică

O nouă săptămână, o nouă răfuială Chirica-PSD: Nu v-am cerut niciodată să-mi slujiţi interesele personale!

reporteris.ro

Mai trece o săptămână, mai izbucnește o răfuială, parte a războiului dintre primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. și fosta formațiune politică a acestuia: Partidul Social Democrat (PSD).

De data aceasta, edilul le-a trimis sâmbătă o scrisoare deschisă consilierilor locali PSD, îndemnându-i să îşi arate „întregul ataşament” faţă de oraş şi de comunitatea locală, Chirica menţionând totodată că „oamenii buni slujesc un ideal”, informează Agerpres.

„A venit vremea să spunem lucrurilor pe nume. Mai mult ca oricând, ieşenii merită să ştie adevărul despre ce a ajuns astăzi PSD Iaşi. Cât am fost preşedintele partidului, atât în timpul campaniei electorale din 2016, cât şi după alegerile locale şi parlamentare, pe care le-am câştigat împreună, nu v-am cerut niciodată să-mi slujiţi interesele personale sau să vă supuneţi unor decizii aberante, ci v-am rugat, am insistat chiar, să vă exprimaţi întregul ataşament faţă de oraşul Iaşi şi comunitatea noastră”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de către primarul Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, aleşii locali nu trebuie să se lase constrânşi de „unii lideri vremelnici şi lipsiţi de caracte”” pentru a se alătura „unor grupuri de interese dăunătoare” Iașilor.

„Am trăit cu speranţa şi continui să cred că personalitatea domniilor voastre este cu mult mai puternică decât constrângerile la care sunteţi supuşi de către unii lideri vremelnici şi lipsiţi de caracter de a vă alătura unor grupuri de interese dăunătoare Iaşiului. Oamenii buni slujesc un ideal. Iaşiul nostru nu este şi nici nu va fi vreuna dintre feudele din ţară, păstrate intenţionat în sărăcie cruntă, în care «baronii» locali îşi permit orice fărădelege, ci un mare oraş în care istoria, arta, cultura, educaţia reprezintă pilonii pe care ne-am construit modul nostru de a fi. Un mod care ar trebui să respingă automat făţărnicia politică”, a menţionat Mihai Chirica în scrisoarea adresată consilierilor locali PSD.

Primarul de Iași a subliniat, totodată, că a avut încredere în programul de guvernare locală al PSD şi că până la sfârşitul mandatului va fi „în slujba cetăţeanului”.

„Cu doi ani în urmă, împreună am jurat în faţa lui Dumnezeu şi a comunităţii ieşene am promis că vom face tot ce ne va sta în putinţă pentru a aduce prosperitate oraşului căruia îi aparţinem, iar eu vreau să privesc fără să-mi fie ruşine de mine în ochii ieşenilor care au avut încredere în programul nostru de guvernare locală. Poate că aţi uitat că nu numai datoria şi bunul simţ ci însăşi legea cer alesului să fie în slujba cetăţeanului şi nu în solda unoi găşti şi la cheremul unui politruc. Nu vreau să neglijaţi nici faptul că justiţia vă apără de orice abuz politic aşa cum deja s-a demonstrat atât în Iaşi cât şi în ţară. Epoca în care deciziile privind soarta oraşului şi a consilierilor erau luate ca pe vremea comunismului, în biroul unui prim-secretar, a apus. Le mulţumesc din suflet celor care au avut tăria de caracter de a rezista presiunilor nedemne exercitate asupra lor, respectând atât promisiunile pe care ni le-am asumat în faţa ieşenilor cât şi prieteniile pe care le-am legat între noi cu doi ani în urmă”, precizează primarul Iaşiului în scrisoarea deschisă.

Reacţia politicianului vine la o zi după ce consilierii locali PSD au părăsit sala unde se desfăşura şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Iaşi.

Ulterior, printr-un comunicat de presă, consilierii locali municipali PSD şi-au explicat gestul ca fiind făcut pentru „a trage un semnal de alarmă asupra modului în care este administrat municipiul Iaşi de către primarul Mihai Chirica”.

Disensiunile au apărut după ce, în februarie, CExN al PSD a votat excluderea din partid a primarului Mihai Chirica în urma criticilor făcute în mod public la adresa conducerii centrale a partidului şi a unora dintre membrii guvernelor PSD. Decizii similare au fost luate în cazul unuia dintre cei doi viceprimari, Gabriel Harabagiu, şi al preşedintelui executiv al Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi, Sorin Iacoban. Excluderea din partid a survenit după ce PSD-iștii din municipiu şi-au arătat susţinerea faţă de cei trei oameni politici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *