Skip to content
Social Știri

O regiune din România este penultima în topul european al sărăciei. Cât sunt de competitivi românii comparativ cu celelalte state ale UE

libertatea.ro

Regiunea de Sud-Est a României, formată din judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa şi Vrancea, este pe penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte indicatorul de competitivitate, măsurat de Comisia Europeană o dată la trei ani, scrie Adevarul.

Potrivit ediţiei 2019 a Indicelui European Regional al Competitivităţii, toate cele opt regiuni ale României se situează în a doua parte a clasamentului format din 268 de poziţii reprezentând tot atâtea regiuni. Cea mai bine plasată regiune românească în top este, cum era de aşteptat, Bucureşti – Ilfov, pe locul 151, cu 55,92 puncte, în timp ce Regiunea Sud-Est este clasată pe locul 267 cu doar 5,3 puncte, înaintea regiunii Egeea de Nord din Grecia. Indicele este reprezentativ pentru nivelul de sărăcie, respectiv bunăstare, din cele 268 de regiuni ale Uniunii Europene.   Bucureşti-Ilfov, cu poziţionarea la mijlocul clasamentului, se apropie, din acest punct de vedere, de alte regiuni din centrul şi estul Europei cum ar fi Bratislava sau Varşovia, însă diferenţele sunt, în continuare, semnificative.

Regiunea Sud-Est din România este mai slabă din punct de vedere a competitivităţii chiar şi de către Guyana franceză, care se regăseşte pe locul 265 cu 5,6 puncte. Pe ultimele zece poziţii ale topului sunt încadrate cinci regiuni din Grecia, două din Franţa şi câte una din Spania şi Bulgaria şi România.

Regiunea Nord-Vest este plasată pe locul 246 cu un punctaj de 17,45, iar Regiunea Centru ocupă poziţia 249 cu 13,18 puncte. Regiunea Nord-Est nu este departe de coada clasamentului competitivităţii la nivel european fiind pe poziţia 257 cu doar 9,05 puncte. Puţin mai în faţă, pe locul 247, cu 15,62 puncte regăsim Regiunea Sud-Muntenia, în timp ce Regiunea Sud-Vest Oltenia are un punctaj de 10,57 care o plasează pe locul 254.

Zona Bucureşti-Ilfov este încadrată la cel mai înalt stadiu de dezvoltare (5), în timp ce două regiuni din Transilvania (Centru şi Nord-Vest) sunt la nivelul 2. Restul regiunilor româneşti sunt la cel mai scăzut stadiu de dezvoltare (1). Harta interactivă arată că regiunile româneşti sunt la acelaşi nivel de dezvoltare cu cele din Grecia, sudul Italiei şi vestul Spaniei.

Potrivit Indexului publicat de Comisia Europeană, locul 1 este ocupat de Stockholm (Suedia), cu 100 de puncte, urmat de Londra (Marea Britanie), cu 99,1 puncte şi Utrecht (Olanda), cu 99 de puncte. Între primele zece poziţii se mai regăsesc regiuni din Marea Britanie, Danemarca, Luxembourg, Finlanda şi Olanda.

Rezultatele din 2019 confirmă un model policentric cu o performanţă puternică a majorităţii capitalelor şi regiunilor cu oraşe mari, care beneficiază de economii de aglomerare, conectivitate mai bună şi niveluri ridicate de capital uman. În alte cazuri, alte regiuni din aceeaşi ţară au un scor mult mai slab. La zece ani după criză, diviziunea dintre nord-vest şi sud-est în UE este încă clară şi vizibilă”, afirmă realizatorii studiului.   Indicele European Regional al Competitivităţii măsoară cu ajutorul a peste 70 de indicatori comparabili capacitatea unei regiuni de a oferi un mediu atractiv şi durabil pentru firme şi rezidenţi să trăiască în cadrul acestora. Printre acestea se număra indicatori cum ar fi sănătate, infrastructură, educaţie, piaţa muncii, inovaţie, stabilitate macroeconomică, etc.

IERC a fost lansat în prima zi a Săptămânii Europene a Regiunilor şi Oraşelor. Evenimentul anual adună oficiali locali şi regionali, reprezentanţi ai administraţiilor oraşelor, precum şi experţi şi universitari, pentru a discuta cele mai bune practici şi schimbul de cunoştinţe în domeniul dezvoltării regionale şi urbane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *