Skip to content
Social Știri

O româncă de 12 ani din Londra, printre cei mai deștepți oameni din lume

Gazeta de Sud

Timeea Petrescu, o elevă de 12 ani, născută în Craiova, care de câțiva ani trăiește cu părinții la Londra, face parte dintre cei mai deștepți oameni de pe planetă

 Ea a fost acceptată de curând în Mensa, organizația oamenilor cu un coeficient de inteligență foarte ridicat.

Ea a obținut 162 de puncte la testul IQ.

Fata trăiește în Regatul Unit de la vârsta de patru ani și este acum în clasa a VII-a la un colegiu de matematică și științe și a început să aibă și primele calificări la olimpiade școlare.

Timeea are planuri și pe termen lung. Vrea să ajungă să studieze la Oxford.

Eleva a fost acceptată în Mensa în urma unor teste care s-au aplicat de către membrii organizației chiar la școală.

În luna martie, părinții au primit scrisoare prin care erau anunțați că fiica lor a fost acceptată în organizație și că face parte din grupul 1% cei mai deștepți oameni din lume.

A fost uimitor și neașteptat că are un scor IQ atât de mare. 140 de puncte IQ este considerat a fi al unui geniu. Ea a obținut 162 de puncte IQ. La testul respectiv au participat în prima etapă 40 de copii de clasa a VII-a și 50 de elevi de clasa a XII-a. Au trecut mai departe șapte copii, printre care și ea, care a reușit să treacă testul cel mai dificil și a fost acceptată în cadrul organizației Mensa“, a spus Florentina Petrescu, mama elevei.

Fata este pasionată de citit, de arhitectura și cultura Japoniei și a Coreei de Sud. Părinții spun că a ajuns chiar să scrie și să citească în japoneză și coreeană. „Este pasionată de tot ceea ce înseamnă Japonia și Coreea. Ca să afle cât mai multe despre aceste țări, a ajuns să învețe singură coreeana și japoneza“, a mai spus mama sa.

În acest an școlar, Timeea a început să participe la olimpiade. A fost la olimpiada de limba franceză și a ajuns la etapa națională, de la care așteaptă rezultatele.

Timeea are planuri pe termen lung. „Vrea să devină avocat sau psiholog și își dorește să devină studentă la Oxford. Fiind acceptată de cei de la Mensa, are șanse la marile universități din lume și opțiunile ei se îndreaptă acum spre Oxford sau Cambridge“, a mai spus mama elevei, potrivit ziarulromanesc.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *