O româncă, în topul celor mai puternice femei din lume. Mariana Gheorghe, şeful Petrom, a avansat opt poziţii în topul Fortune al celor mai puternice femei din lume, ajungând pe locul 19 în clasamentul EMEA (Europa – Orientul Mijlociu – Africa).
Mariana Gheorghe, 58 de ani, cea care din 2006 conduce operaţiunile din România ale grupului OMV Petrom, a fost inclusă şi în acest an în topul celor mai puternice femei din lume realizat de revista americană Fortune, potrivit ZF.ro.
Mariana Gheorghe a avansat de pe locul 27 până pe poziţia 19 în clasamentul regiunii EMEA care le include pe cele mai puternice femei din lumea afacerilor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
Pe primul loc în topul Fortune se menţine şi în 2014 Ginni Rometty, CEO-ul şi preşedintele grupului IBM.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News