Skip to content
Politică

O sesizarea făcută de Iohannis, discutată de Curtea Constituțională

ziare.com

Curtea Constituțională a României discută miercuri o sesizare făcută de președintele țării, Klaus Iohannis, prinvind propunerea coaliției PSD-ALDE de a modifica o lege.

Mai precis, este vorba despre Legea nr. 161/2003, prin care parlamentarii pot avea calitatea de comerciant persoană fizică. Sesizarea lui Klaus Iohannis a fost făcută pe 18 ianuarie, informează Digi24.ro. Cele două partide aflate la guvernare, PSD și ALDE, consideră că legea conform căreia funcțiile de deputat, senator, membru membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean se află în incompatibilitate cu calitatea de comerciant persoană fizică – trebuie schimbată.

„Prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie”, arăta şeful statului în sesizarea adresată CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *