Skip to content
Coronavirus

O studentă de la Universitatea „Cuza“ din Iaşi, confirmată cu coronavirus. Tânăra a asistat la cursuri săptămâna trecută

" "

Studenţii şi profesorii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sunt în alertă. Mulţi dintre aceştia sunt nevoiţi să se autoizoleze, după ce o tânără studentă cu care au intrat în contact săptămâna trecută a fost confirmată cu COVID – 19.

Tânăra este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Istorie a UAIC. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior au confirmat pentru Adevărul că au fost informaţi astăzi, 17 martie, printr-un mail, că o tânără înscrisă la UAIC este infectată cu Covid-19.

" "
" "

Studenta a trimis câte un mail către fiecare profesor cu care ar fi avut cursuri săptămâna trecută şi i-a informat că este infectată cu Covid-19.

Potrivit reprezentanţilor UAIC, toţi cei care au participat la cursuri, atât studenţi, cât şi profesori, au fost anunţaţi şi rugaţi să se autoizoleze.

Noi avem datoria de a anunţa toate persoanele care ar fi putut avea legătura cu ea, să-i sfătuim să ia legătura cu medicul de familie şi apoi să se autoizoleze. Lucru pe care l-am făcut deja. Conducerea UAIC a luat legătura cu cadrele didactice şi cu studenţii. De aici…este de competenţa unităţilor sanitare”, a spus Alexandru Grigoraş, reprezentant UAIC.

Studenta este internată la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

Cursurile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” au fost suspendate începând cu ziua de vineri, 13 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *