O tânără de 24 de ani din Gorj a murit după ce a născut prin cezariană. A fost transferată în comă între 3 spitale

Spital hol
Sursa foto: Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti

La scurt timp după ce a născut prin cezariană, o tânără de 24 de ani din Gorj s-a stins din viață. Starea ei s-a agravat încă din timpul operației, pe când era încă la spitalul din Novaci, însă, după ce a fost transferată la Târgu Jiu și Craiova, corpul femeii a cedat, iar aceasta a încetat din viață.

Femeia, care locuia în Baia de Fier, a ajuns la Spitalul din Novaci, unde, în urma unei intervenții chirurgicale, a adus pe lume un băieţel. Pentriu că, în timpul operaţiei, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit, a fost decis transferul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Tânăra era deja în comă când a ajuns în Târgu Jiu, spun oficialii spitalului.

„La prezentare, pacienta era în comă, în stare foarte gravă, asistată mecanic. Cazul a fost preluat de o echipă multidisciplinară alcătuită din medici ginecologi şi anestezişti, dar şi un chirurg şi un medic urolog, care au acţionat de urgenţă, conform procedurilor şi protocoalelor medicale în vigoare. Familia a fost informată pe tot parcursul internării despre starea foarte gravă a pacientei, aceştia solicitând transferul la Craiova”, au transmis, miercuri, oficialii SJU Târgu Jiu, potrivit Știrile ProTV.

Elicopterul SMURD nu a putut să o preia pe femeie din cauza condițiilor meteo.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: