Skip to content
Coronavirus

O tranşă de peste 128.000 de doze de vaccin Moderna a sosit în ţară

news.ro

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că o nouă tranşă, de 128.400 de doze, de vaccin Moderna a sosit, vineri, în ţară. Vaccinul va fi distribuit centrelor regionale de stocare din Constanţa, Craiova şi Timişoara.

„128.400 doze de vaccin Moderna sosesc astăzi, 28 mai a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră”, a transmis CNCAV.

Dozele de vaccin vor fi distribuite la Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 42.000 doze, Centrul Regional de Depozitare Craiova: 43.200 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 43.200 doze.

Până în prezent, 1.110.000 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 648.769 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *