Skip to content
Coronavirus

O versiune modificată a vaccinului anti-Covid dezvoltat de AstraZeneca, gata până la sfârşitul anului

Twitter
" "

AstraZeneca ar putea prezenta, până la finalul anului 2021, o versiune modificată a vaccinului său anti-Covid care să fie eficientă şi în cazul variantei sud-africane, potrivit publicaţiei austriece Kurier care citează un reprezentant al companiei farmaceutice.

Sarah Walters, manager AstraZeneca Austria, a declarat, potrivit The Guardian, că firma „a început să aducă modificări vaccinului pentru varianta sud-africană şi ne aşteptăm să fie gata până la finalul anului, dacă este necesar”.

" "
" "

Potrivit Reuters, Walters a mai spus că studiile care au sugerat până acum că vaccinul este mai puţin eficient în cazul variantei sud-africane au fost „prea mici pentru a trage concluzii finale”.

În urma apariţiei, la nivel global, a peste 220 de cazuri de tromboze ulterior administrării vaccinului dezvoltat de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford, mai multe ţări au suspendat imunizarea cu acest ser, iar Danemarca este prima care a renunţat definitiv la el.

În urmă cu două săptămâni, Agenţia Europeană a Medicamentului a confirmat că există o „legătură posibilă” între vaccinul AstraZeneca-Oxford şi cazurile „foarte rare” de tromboză, dar a subliniat că balanţa între riscuri şi beneficii rămâne „pozitivă”.

Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a precizat că o legătură între acest vaccin anti-Covid şi apariţia unei forme rare de cheaguri de sânge este „plauzibilă, dar nu confirmată”.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *