Skip to content
Politică

Oameni conectați la reprezentantul ceaușist al Tarom în exterior, promovați de ministrul USRPLUS, Cătălin Drulă

Inquam Photos / George Călin

Oameni cu legături periculoase cu reprezentantul ceaușist al Tarom în străinătate au fost promovați de ministrul Transporturilor în poziții cheie din Aviație și afaceri portuare. Numirile asumate de Cătălin Drulă ridică mari semne de întrebare asupra legăturilor cu Securitatea.

Două numiri recente asumate de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, ridică mari semne de întrebare asupra posibilelor legături cu fosta Securitate ceaușistă ale politicianului USR-PLUS.

Numirile se referă la Stoica Nicolae, noul șef al Autorității Aeronautice Civile din România (AACR), și la Cristian Paris, montat membru în Consiliul de Administrație al Portului Constanța.

Paris a fost asociat cu Dorin Ivașcu, fost reprezentant al Tarom (între 1978 și 1988, la Tripoli, Singapore, Londra și New York) și omul care deține, azi, Aeroportul Tuzla, scrie newsweek.ro.

În ciuda unui aviz de securitate negativ, Drulă încearcă din răsputeri să instaleze, la cererea lui Ivașcu, un punct de trecere a frontierei pe micul aeroport dobrogean.

Stoica Nicolae, la rândul lui, a fost angajatul lui Cristian Paris. În această calitate, Nicolae a fost în conflict evident de interese, întrucât deținea și o funcție în aviație, la stat.

Mai mult, Nicolae a fost responsabil și pentru umflarea unui contract cu o firmă a unei asociate a lui Ivașcu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *