Skip to content
Politică

Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

 

USR a stabilit joi seară lista persoanelor pe care formațiunea politică le va susține pentru a fi numite în funcțiile de prefect și subprefect. Printre persoanele susținute de USR se află și câteva nume controversate.

" "
" "

Gabriel Panaitescu reinventat ca userist

Deși USR susține sus și tare că promovează oameni noi în politică și urăște traseismul, a găsit de cuviință să-l propună pentru funcția de prefect  de Galați pe un fost liberal vopsit, abonat la funcții publice. Gabriel Panaitescu a mai fost și prefect pentru o scurtă perioadă de timp, între 2016 și 2017, înlocuindu-l pe Dorin Otrocol, căruia Panaitescu îi luase inițial locul. Cu susținerea PNL, Panaitescu a mai ocupat și funcția de subprefect de Galați. Presa locală scrie că Panaitescu le datorează ascensiunea politică lui Victor Paul Dobre, fostul lider al PNL Galați, și Mircea Răzvan Cristea, și el lider de municipală PNL și viceprimar. Panaitescu ar fi lucrat în trecut ca șofer la firmele celor doi liberali. Așa ar fi început de fapt ascensiunea lui Panaitescu care a fost numit ulterior comisar șef la Garda de Mediu Galați. De aici și până la funcțiile publice de subprefect și prefect de Galați a mai fost doar un pas.

Iată că acum USR îl reinventează pe dinozaurul politic Panaitescu și îl propune din nou pentru funcția de prefect de Galați. Așa se face că oamenii noi ai USR sunt de fapt oameni vechi.

Gabriel Panaitescu (sursa: gazetagalatiului.ro)

Ginerele fostului baron de Gorj, propus prefect de USR

La Gorj, liderii USR s-au gândit să îl propună pe Corneliu Răducan Morega pentru funcția de prefect. Corneliu Răducan este nimeni altul decât ginerele lui Ilie Morega, fost baron local din anii 2000. Ilie Morega este un vechi traseist care a trecut la rând prin PSD, PRM, PNL și UNPR și a fost condamnat definitiv în 2011 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție într-un dosar DNA. Corneliu Răducan a încercat inițial să obțină un mandat de senator la alegerile parlamentare, însă a eșuat. Acum USR îi face loc baronului în devenire pentru o funcție de prefect.

În noiembrie 2020, ziaristul de investigații din Gorj, Narcis Daju scria pe pagina sa de Facebook că Corneliu Răducan Morega “ este arhitect si are doua firme care trăiesc din contracte cu primării din Gorj”. Jurnalistul mai spunea că “președintele USR Gorj le si explică supușilor lui că ginerele lui Morega are BANI și INFLUENȚĂ”. Corneliu Răducan calcă acum pe urmele socrului său, Ilie Morega chiar cu ajutorul USR, formațiune care la nivel public are o retorică anti-baroni.

Corneliu Răducan Morega (sursa: Facebook)

Prin cele două propuneri controversate de la Galați și Gorj, USR demonstrează că nu este deloc de parte de alte partide care promovează baroni în devenire și dinozauri politici, atunci când le servesc intereselor personale. USR practică la nivel local exact același joc ca partidele “mainstream”, preferând să fluture fals steagul “oamenilor noi în politică”.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *