Skip to content
Economic Politică

Oamenii de afaceri români acuză lipsa unei politici unitare europene: Banii trebuie să vină pe un fond de încredere

www.presalibera.net

Deși volumul producției și cererea internă au crescut în februarie, managerii din industria românească manifestă o lipsă de optimism în ceea ce privește activitatea lor, pe fondul scăderii neașteptate a comenzilor pentru export, relevă barometrul industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA.

Integrarea economiei românești în cea europeană își arată, iată, și fața mai puțin plăcută.

PSNews a luat legătura cu Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România – AOAR, pentru a analiza implicațiile dependenței economiei românești de cea europeană.

Incertitudinile care există în zona euro nu au cum să nu fie resimțite, măcar la nivel de preocupare, pentru managerii români”, a declarat Cristian Pârvan, în exclusivitate pentru PSNews.

Se poate constata că în zona euro nu ne lămurim ce se întâmplă cu BREXIT-ul. Mai mult, în zona euro se încearcă favorizarea unui nucleu dur și lăsarea mai la urmă a altor state.

Iar eleborarea unui buget doar pentru zona euro și lăsarea pe dinafară a celorlalte state din Uniunea Europeană nu face decât să sporească aceste incertitudini.

Mai avem de-a face cu sancțiunile la adresa Rusiei, cu războiul comercial care practic se poartă împotriva Statelor Unite, cu disputele și controversele legate de relațiile Uniunii Europene cu China.

Toate acestea, pentru niște oameni care au comenzi, relații, contracte cu zona euro nasc, cu adevărat, preocupări”, a adăugat el.

Lipsa unei politici unitare europene

Din moment ce 75% din comerțul  autohton este legat de zona euro, orice încetinire sau disfuncționalitate a economiei din zona euro nu are cum să se regăsească și în România.

Există deja numeroase semnale de alarmă, care trezesc îngrijorări față de sectorul automotive, unde scăderea producției se resimte și în România.

Din păcate, măsurile pentru evitarea unei crize economice nu sunt unitare, al nivelul UE: unele sunt măsurile din Germania, altele în Franța și cu totul astfel se prezintă situația în România.

Dincolo de declarații, deocamdată nu există o politică europeană unificată în acest domeniu”, apreciază reprezentantul patronatului din România.

Fondul de încredere, diminuat

Există, într-adevăr, preocupări constante și acum se discută și cel puțin teoretic ar trebui să fie un pas înainte și să ajute faptul că se încearcă o creștere a atractivității pentru finanțarea unor întreprinderi mici și mijlocii -imm dintr-o categorie mai favorizată pentru listarea pe bursă.

S-a constatat că din aproximativ două milioane de imm-uri la nivel european, doar vreo trei mii sunt listate pe bursă. Or, bursa rămâne un mecanism de finanțare care trebuie folosit, apropo și de discuția din România cu intermedierea financiară, mai exact cu gradul redus al acesteia.

Dar, deși banii pentru finanțări sunt foarte importanți, aceștia trebuie să vină pe un fond de încredere.

Deocamdată, atât la nivel european, cât și național, se constată o atitudine conservatoare în promovarea de noi investiții”, spune Cristian Pârvan.

Mai multă claritate

Antreprenorii vor să vadă mai multă claritate în politicile publice, pentru a se putea decide dacă are sau nu rost să investească.

Este nevoie de decizii care să aducă lămuriri cu privire la drumul economiei europene, pentru ca managerii să poată stabili cum își dezvoltă sau reorientează producția.

Ca să dau un singur exemplu: în industria auto, Franța și Germania au constatat că industria de automobile electrice depinde foarte mult de bateriile produse în Asia și au hotărât să facă două uzine, una în Franța și una în Germania, în care pe baza cercetării puse în comun să pună la punct o producție europeană de baterii – se cheamă Battery Alliance.

România, la rândul ei, are cercetări în acest domeniu. Dacă ar exista o anumită politică la nivel european și o anumită procedură, România ar fi inclusă în această Battery Alliance, care este foarte clar o producție de viitor.

Vorbim deci de decizii la nivel guvernamental, ale celor care trebuie să hotărască în privința mediului economic”, conchide secretarul general al AOAR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *