Skip to content
Politică

“Oamenii din spatele puterii”. Iolanda Stăniloiu: “Acum 25 de ani foloseam telefonul cu rotiță, astăzi comunicăm pe WhatsApp” EXCLUSIV

Redacția de știri Psnews.ro a demarat proiectul “Oamenii din spatele puterii”, prin care aducem în lumina reflectoarelor pe cei care, de obicei fac imaginea principalilor demnitari, care își asumă relația cu presa, adică purtătorii de cuvânt și coordonatorii departamentelor de comunicare din principalele ministere. Lor li se datorează reacția promptă, imaginea bună a unor miniștri și tot lor li se impută, așa cum veți vedea în episoadele următoare, opacitatea și frica de a răspunde deschis întrebărilor presei.

Omul care a răspuns prompt invitației noastre și care va deschide seria reportajelor “Oamenii din spatele puterii”, este unul dintre cei mai experimentați oameni din media, Iolanda Stăniloiu, consilier al ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru. Cu peste douăzeci de ani de experiență în jurnalism, aceasta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Psnews.ro, care este rețeta pe care o aplică în activitatea de reprezentare a ministrului, dar și în a da răspuns întrebărilor opiniei publice.

                Iolanda Stăniloiu a intrat în presa românească în martie 1990, ca redactor al departamentului de emisiuni economice şi de ştiință al Televiziunii Române. Totodată, din 1993, aceasta s-a făcut remarcată prin participarea constantă, în calitate de consultant, evaluator sau formator în proiecte şi programe ale unor organizații neguvernamentale, campanii de informare publică, training resurse umane, programe de dezvoltare personală și coaching. Aceasta a transpus o parte din experiența dobândită în media de-a lungul anilor și în functia pe care o deține în prezent în cadrul Ministerului Muncii. Așa cum ne-a detaliat pe parcursul interviului.

Comunicarea eficientă într-un minister învechit

În cadrul vizitei, încă de la primele cuvinte schimbate, m-a frapat contrastul dintre metodele moderne de comunicare utilizate și clădirea decrepită a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, un loc în care ai putea crede că însuși Ștefan cel Mare a dus câteva bătălii.

„Viața este un parcurs în cercuri, sau în spirală, din când în când te mai întorci pe unde ai mai trecut

Marinela Angheluș: De cât timp lucraţi în zona de comunicare? Cum a fost trecerea de la jurnalismul din fața publicului, la jurnalismul din spatele camerelor de filmat?

Iolanda Stăniloiu: Deci cred că eu voi fi cea mai senioară, ca să zic așa, dintre cei pe care îi veți intervieva în această serie de interviuri. Mă bucur foarte mult că presa vorbește și despre comunicatori și nu numai despre personajele principale, mă bucur că faceți demersul acesta. Chiar cred că, nu știu dacă e o noutate, dar în orice caz, o încercare rară de a-i vedea şi pe oamenii din spate și nu numai pe cei pe care îi reprezentăm. Deci repet, sunt sigur cea mai în vârstă dintre comunicatorii ministerelor din guvernarea Cioloș. Am intrat în presă în 1990, deci am 26 de ani de comunicare. Am intrat în presă, în televiziunea română la începutul anilor 90, având șansa foarte repede să trec și de partea comunicării guvernamentale, fiind invitată de premierul Stolojan în 1991, să devin purtător de cuvânt al Guvernului, în așa fel încât aș putea să spun că pentru mine este o reîntoarcere în urmă cu 25 de ani, refăcând experiența guvernamentală la nivelul ministerului. Și la Ministerul Muncii este o reîntoarcere după 2 ani și jumătate, am mai avut această onoare, pentru că este o muncă care îmi face realmente plăcere și mă simt onorată să o fac, în 2012 fiind prima dată când am venit la Ministerul Muncii ca purtător de cuvânt al ministrului. Deci, viața este un parcurs în cercuri, sau în spirală, din când în când te mai întorci pe unde ai mai trecut.

Marinela Angheluș: Ce aţi găsit când aţi venit aici, și aici mă refer la moștenirea lăsată de guvernul Ponta?

Iolanda Stăniloiu: Este o zonă sensibilă, și despre care într-adevăr pot să spun destul de multe, având exact această șansă de a mă reîntoarce după doi ani și jumătate. Pe partea de comunicare, nu aș avea nimic de comentat, în afara faptului că mi-am regăsit colegii de acum doi ani și jumătate, niște profesioniști cu care îmi face mare plăcere să lucrez. Ce m-a surprins, mai puţin plăcut, a fost să găsesc după doi ani și jumătate, niște proiecte începute pe vremea mandatului doamnei Câmpeanu, reamintesc, doamna Câmpeanu a fost parte din guvernul Ponta 1, și a plecat în ianuarie 2014 de aici, proiecte care ar fi trebuit deja să se încheie și mărturisesc că nu găsesc motivația pentru care ele nu s-au încheiat. Sunt mai multe exemple, dar dau un singur exemplu, este foarte important. Este vorba de un grant japonez, o donație financiară făcută de Japonia în 2013 cred, în cadrul unui program cuprinzător cu Banca Mondială, grant care avea ca obiect redefinirea criteriilor de încadrare în gradul de handicap. Un lucru care pentru noi, știm foarte bine, este extrem de important, acest grant japonez nu a fost utilizat, nu a fost utilizat suficient. Cert este că după doi ani și jumătate nu avem finalizat acest proiect, mai sunt câteva luni, đin câte am înțeles, de derulare a lui, și acum se fac eforturi susținute să recuperăm în câteva luni ce nu s-a făcut în doi ani şi jumătate. Asta este un exemplu pe care îl pot da. Sigur că mai sunt și alte lucruri, mai ales din zona tehnică, pe care domnul Pîslaru le-a amintit, referitoare la sistemele informatice, dar din asta nu aş vrea să se înțeleagă că nu s-a făcut nimic în minister, sau că s-a lăsat o grea moștenire. Lucrurile progresează, lucrurile avansează, dar sunt și lucruri care ar fi putut fi făcute și nu au fost.


Marinela Angheluș: Cu ce proiecte aţi început activitatea în cabinetul domnului ministru Dragoș Pîslaru şi ce proiecte derulaţi în prezent?

Iolanda Stăniloiu: Obiectivele mele sunt legate de cele ale ministrului. Obiectivele ministrului sunt aşa cum s-au văzut deja şi sunt anunţate în continuare. Deci am nimerit fix în momentul în care ministrul declanşase consultările pentru proiectul de ordonanţă privind salarizarea unitară.  Am participat la toate întâlnirile cu sindicatele, consultările, dezbaterile pe tema corecţiilor care au fost şi operate în sistem. Am fost de asemenea martor de la început al unor noi proiecte la care ministrul ține foarte mult, în zona continuării reformei în asistența socială. Un proiect este legat de centrele comunitare, despre care vă vom comunica foarte curând, de măsuri care ţin de Ministerul Muncii din pachetul antisărăcie a Guvernului Cioloș, foarte multe măsuri sunt de natură socială şi ţin de resortul nostru. Suntem acum într-un moment în care reîncepem negocierile şi discuţiile cu sindicatele pentru noua lege a salarizării unitare, deci  asta ne va ocupa probabil cam tot timpul rămas până la sfârşitul mandatului. Şi mai sunt, iarăşi, câteva obiective legate de dialogul social, o zonă foarte sensibilă cu care România este cumva în urmă, cu relansarea consiliului economic şi social care ţine tot de această zonă, de dialog social, şi nu în ultimul rând, câteva obiective pentru relansarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ca un organism mai activ pe piaţa forţei de muncă şi a formării profesionale a celor care îşi caută un loc de muncă.

Marinela Angheluș: Deci, practic veniţi în sprijinul tinerilor…

Iolanda Stăniloiu: Tinerii sunt un obiectiv foarte important pentru noi, nu numai din punctul de vedere al strategiei ministerului, dar din punct de vedere al strategiei europene, Europa 2020, care pune un mare accent pe sprijinul acordat acestei categorii numite „NEETs” (Not in Education, Employment, or Training), care a devenit deja un termen intrat în limbajul comun. Deci, această categorie de tineri, care de câţiva ani încoace este într-o creştere destul de accelerată şi nu numai la nivelul României, ci şi la nivel european. Ne uităm de unde provin aceşti tineri, iată sunt mulţi tineri care absolvă liceul şi nu iau examenul de bacalaureat, pentru care ANOFM-ul are sigur o intrare pentru şomaj, dar aceasta nu este o soluţie, pentru că soluţia ar fi de a-i aduce pe piaţa muncii de ale oferi programe de formare, în meserii și calificări care se cer pe piața muncii, şi de a-i face o categorie activă şi nu una pasivă care primeşte doar ajutor.

Situații-limită, de la ultimatumuri la negocieri

Marinela Angheluș: Se întâmplă des să vă confruntaţi cu situaţii-limită? Care a fost cea mai dificilă situație cu care v-aţi confruntat de când lucraţi aici şi cum a fost ea depăşită?

Iolanda Stăniloiu: De când lucrez, de 25 de ani în comunicarea guvernamentală, mă tot confrunt cu situaţii limită, de criză, nu ştiu dacă este vreun loc într-un minister în care să nu te doară capul, să nu se întâmple, pe parcursul unui an, absolut nimic. Deci din anii 90 în care imi aduc aminte de venirea lui Miron Cozma la Bucureşti şi negocierile până la miezul nopţii şi peste miezul nopţii cu Stolojan, de unde s-a şi tras celebra afirmaţie a lui Stolojan ”Stau aici şi negociez până cad sub masă”, până la situaţiile recente cu legea salarizării, cu negocierile prelungite cu sindicatele din educaţie dar care au dus într-un final la o formulă de compromis.

Marinela Angheluș: Şi cum reuşiţi să depășiți astfel de situaţii?

Iolanda Stăniloiu: Nu ştiu care ar fi impedimentele să nu depăşeşti o situaţie. Sunt situaţii diferite, sunt situaţii fie de tensiune extremă, cum a fost cea cu sindicatele din minerit, de acum 20 de ani, sau situaţii normale, de negociere, cum au fost cele cu sindicatele din educaţie, de acum, din anul 2016. Totul se poate depăşi prin comunicare, la urma urmei. Comunicare este cheia şi asta o cam ştie toată lumea. Situaţiile limită mai sunt iarăşi întâlnite la termene, un jurnalist are un stand up de făcut în jumătate de oră. Atunci fie trebuie să-i produci un material pe care să îl oferi în timp foarte scurt şi util, fie să aduci pe cineva care să ofere răspunsurile potrivite la întrebările respective, noi fiind un minister cu o problematică atât de complexă şi de diversă, avem această cutumă de a aduce specialişti pe domeniul respectiv, să dea răspunsurile cele mai calificate. Sigur, ministrul poate să iasă şi dea răspunsuri de politica generală, cum a şi făcut-o în ieşirea de ieri, sau în alte ieşiri publice, pe probleme foarte punctuale, cum a fost cele legate de indemnizaţia pentru creşterea copilului. Este indicat să aduci directorul de resort, specialistul din agenţia de resort care să ofere exact răspunsurile tehnice de care publicul are nevoie, deci asta nu aş califica-o ca o situaţie limită dar aş califica-o ca pe o (apropos de cum rezolvăm şi depăşim situaţiile limită) modalitate de a ne face treaba cât mai bine.

„Ministrul meu chiar are acest obicei de a comunica instant pe WhatsApp

Marinela Angheluș: De câte ori pe zi discutaţi cu ministrul şi cum apreciaţi feedback-ul acestuia?

Iolanda Stăniloiu: Vedeţi, eu vă povestesc de un parcurs de 25 de ani în care am avut acest privilegiu nemaipomenit să fiu martor nu numai al istoriei contemporane recente, dar și al evoluției tehnice, inclusiv în comunicare. Deci, dacă acum 25 de ani stăteam poate în anticamera primului-ministru aşteptând să mă strecor între două întâlniri să vorbim de câteva ori pe zi, sau de câte ori era nevoie, sau foloseam telefonul acela cu rotiță; astăzi comunicăm pe WhatsApp, asta e comunicarea prevalenta cu ministrul, asta este extraordinar, pentru că atunci când am nevoie, îl contactez instant, poate să răspundă şi de multe ori răspunde instant, dacă nu, sigur, pot aştepta câteva minute, dar ministrul meu chiar are acest obicei de a comunica instant pe WhatsApp. Se întâmplă să nu ne vedem, când de pildă a fost într-o deplasare, cum au fost cele câteva în ultima lună, prin ţară, câte 2-3 zile a fost la Iaşi, a fost la Bacău să viziteze câteva comunităţi vulnerabile, nu ne-am văzut, dar am avut WhatsApp-ul la dispoziţie, acum 25 de ani nu-l aveam.

Marinela Angheluș: În medie, care este timpul de răspuns al departamentului la întrebările presei?

Iolanda Stăniloiu: E variabil, eu sunt adepta răspunsului cât mai rapid, dacă nu chiar instant. Sunt însă răspunsuri foarte tehnice pe care nu poţi să le dai instant, nu le ai, deci trebuie să le soliciţi la departamentul sau direcţia de resort şi atunci durează ceva. Eu aş spune că timpul nostru de răspuns este unul dintre cele mai bune. Eu am avut un feedback bun pentru că noi încercăm să fim cât mai rapizi cu putinţă.

Marinela Angheluș: Ce planuri aveţi după încheierea activităţii în acest departament?

Iolanda Stăniloiu: Eu am venit aici la invitaţia domnului Pîslaru dintr-o activitate pe care deja o desfăşuram de circa doi ani de când am plecat din minister. În ultimii doi ani şi jumătate am devenit coach, sigur am sistat această activitate în perioada asta, pentru că timpul nu îmi mai permite, dar intenţionez să mă întorc la asta. Sunt de asemenea formator, trainer, ţin cursuri de comunicare, sau pe alte subiecte care ţin de competentele şi experiența mea profesională. Deci, nu am vreo îngrijorare cu  privire la ce voi face după, mă voi întoarce la activitatea asta de consultant, trainer şi coach.

Cazul Berevoești și cazul liftului blocat de la Ministerul Muncii, hopuri de imagine?

Marinela Angheluș: Pe final, aş vrea să discutăm puţin despre cele două cazuri: cazul de sclavie de la Berevoești şi cazul liftului blocat, care au fost nişte hopuri de imagine. Aţi simţit vreun moment că vă aflaţi într-o situaţie dificilă?

Iolanda Stăniloiu: Nu aş spune, şi în nici un caz de povestea cu liftul. Despre Berevoești, aş vrea să vă clarific puţin competențele ministerului în raport cu asemenea cazuri. În România este o mentalitate destul de păguboasă, care din păcate, după 25 de ani, o văd încă persistând, şi anume aceea a tătucului salvator. Românul are în continuare concepția să vină autoritatea supremă, fie că este preşedinte, prim-ministru sau ministru, şi să rezolve, să fie acolo. Ministrul şi ministerul, în formula asta restrânsă pe care o vedeți, nu au cum să fie în toate locurile din ţara asta. Asta este o parte a problemei. A doua parte a problemei ține de competentele ministerului în raport cu situaţii de genul ăsta, să vorbim strict despre copii, ministerul are în coordonare Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care este autoritatea competentă pe această problematică. Autoritatea este tot aşa o instituţie cu circa 50 de oameni, nu are capacitatea să fie în toate locurile din România în care există centre rezidenţiale, centre de zi pentru copii, peste tot unde sunt copii ín România. Ce face Autoritatea? Are rol de coordonare metodologică a instituţiilor numite Direcții Județene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pe care le întâlnim la nivel naţional, în fiecare judeţ, instituţii care sunt în subordonarea şi finanţarea Consiliului Judeţean Local. Deci, coordonarea noastră metodologica ce înseamnă? Înseamnă că aici se elaborează nişte politici, standarde de cost, standarde de funcţionare de calitate, care trebuie aplicate în tot sistemul. Ce competență mai avem noi? Să mergem în control. Un staff redus de 50 de oameni nu poate fi tot timpul la nivelul a 40 de judeţe. Casele de copii, toate instituţiile aflate în sistemul naţional de protecţie a copilului, sunt mult mai multe decât am putea noi controla. Astăzi, pentru că a fost vorba despre discuţia asta a primului-ministru, începând de la interviul acordat ieri de dumnealui, suntem în curs de a termina un comunicat în care spunem aşa: „Din 20 aprilie 2014 până la 1 iulie 2016, respectiv asta este durata de când s-a reînfiinţat Autoritatea pentru Protecţia Copilului, s-au desfăşurat 96 de acţiuni de control în 61 de centre de plasament şi 35 de case de tip familial”. Sigur, presa poate spune, păi doar atât aţi făcut? Păi atât se poate fizic, şi numărul de personal pe care îl avem din partea activităţii de control şi atâta permite fizic iar acţiunile astea de control se desfăşoară în limita unui mandat de competente pe care le are Autoritatea conform Actului Constitutiv, astfel că nu putem fi în toate locurile în care se întâmplă ce s-a întâmplat la Berevoești. La Berevoești, este în primul rând comunitatea locală care ar fi trebuit să reacţioneze, de la primar la asistentul social, dacă există asistent social. Din păcate, asta este realitatea, asistenţi sociali găsim foarte puţini în comunităţile mici, sărace, vulnerabile şi ştim şi de ce. Exact asta încercăm să facem în comunităţile cele mai mici şi mai vulnerabile, să aducem o echipă multidisciplinară de asistenţi sociali, consilieri şcolari şi asistenţi medicali care să acopere toate probleme de natură socială. Deci proiectul acesta al nostru, cu centrele comunitare vine exact în întâmpinarea unor probleme cum a fost cea devoalată în situația de la Berevoești. Dacă în comunitatea asta ar fi existat această echipă, ar fi fost imposibil ca această situaţie să existe şi să se perpetueze de ani de zile, ori asta ne propunem noi să facem. O să vă întrebaţi de ce abia acum? Ministrul este în funcţie de doar două luni şi am făcut nişte paşi foarte mari în cele două luni de zile. Cred că până în septembrie vom fi deja cu acest program lansat. La Berevoești cercetarea am înţeles că este încă în curs, toate concluziile anchetei vor fi făcute publice în momentul în care ele sunt finalizate, este aceeaşi situaţie și în cazurile de suspiciune de care vorbea ministrul ieri și care i-au fost semnalate, unele sunt în curs de a fi sesizate, altele au fost sesizate unor organe de cercetare şi sunt în derulare, deci nu putem să le facem publice când cercetarea este încă în fazele ei iniţiale. Ce putem spune cu certitudine, este legat de cazurile încheiate, şi acolo, atenţie, noi neavând nici un fel de capacitate de a pronunţa sentinţe, că este prostituţie, că este trafic de persoane, că este altceva, aşteptăm pe cei în drept să le facă publice. Nu putem noi să spunem pentru că nu avem abilitarea necesară. Este nevoie de o sentinţă judecătorească, care să pronunţe concluzia finală a unei astfel de cercetări. Iar asta este un proces îndelungat, ştim foarte bine cât timp durează o cercetare judiciară, e nevoie de martori, de probe, de interviuri de la persoana în cauză până la cercul de apropiaţi. După aceea, administrarea probelor, intrarea în procedura judiciară. Ştim foarte bine cât durează lucrurile astea. Nu putem să venim să spunem de la o zi la alta, astea sunt cazurile, aşa s-au întâmplat, aşa s-au rezolvat. Sesizările pe care domnul ministru le-a primit, au fost în ultimele două luni de când este în mandat, suntem la începutul unui proces, pentru ceea ce ne priveşte, dar să nu uităm că Autoritatea pentru Protecția Copilului are o cazuistică care este deja o parte rezolvată şi o parte încă în rezolvare. În ceea ce priveşte cazul liftului, presa a aflat de această situaţie, abia după ce ea fusese rezolvată. S-a întâmplat pe la ora 8-8:30 când ministrul era plecat în deplasare la Bratislava, eu l-am însoţit, deci nici eu nu eram aici  ca să asigur comunicarea, au asigurat-o colegii mei şi au asigurat-o foarte bine. Situaţia a fost în felul următor: noi cu liftul acesta, după cum îţi dai seama că arată clădirea, avem probleme constant. Deci nu era un caz ieşit din comun, situaţia a fost deosebită pentru că în lift se aflau persoane din exterior care veniseră în audienţă, deci nu erau angajaţii noştri care să fie obişnuiţi cu astfel de lucruri. Şi a mai fost un incident tehnic neobişnuit, faptul că liftul s-a deplasat, atenţie, nu a căzut sau s-a prăbuşit, cum a zis presa, s-a deplasat spre subsolul clădirii. Nimeni nu a păţit nimic. Noi am chemat SMURD-ul pentru că echipa care întreţinea liftul a trimis doar o persoană care nu putea să facă operaţiunea de ridicare de unul singur, şi nu am putut să estimăm cât timp va dura. Şi ne-am gândit, oamenii ăia sunt poate speriaţi, poate or avea nevoie de îngrijiri medicale, ne-am pus problema de protecţie a oamenilor din lift. Este şi un protocol de altfel, ce se face în astfel de situaţii, pe care trebuia să îl respectăm, de aceea am chemat SMURD-ul. Bineînţeles că presa a aflat după ce a venit SMURD-ul aici.

Marinela Angheluș: Cât timp a durat toată operaţiunea?

Iolanda Stăniloiu: A durat cam jumătate de oră până oamenii au fost ridicaţi şi scoşi de acolo. Şi cam după jumătate de oră a prins şi presa de ştire şi a început să sune. Deci, eu n-am perceput-o ca pe o problemă de imagine nici a Ministerului, nici a Ministrului. Chiar a fost nostimă întrebarea unui coleg din presă, nu spun de unde, dacă era cumva ministrul în lift. Îl informez pe această cale, că ministrul nostru este foarte sportiv şi nu urcă decât pe jos, nu foloseşte liftul. Deci nu am perceput-o ca pe o problemă de imagine, am perceput-o ca pe un incident care se poate întâmpla oricui, oriunde, în orice zi. Este un lucru care s-a mai întâmplat la noi în contexte diferite, cum spuneam, nu era nimic deosebit. S-a respectat protocolul în astfel de situaţii, oamenii au fost scoşi în timp util din lift, nu au necesitat îngrijiri medicale sau asistență psihologică şi totul s-a rezolvat. Aici merita să ne uităm puţin în oglindă. Avem pasiunea asta de a tabloidiza realitatea, de a face dintr-un incident banal o problemă de imagine. Eu sunt crescută în presă pe un model anglo-saxon în care focusul este pe informaţie, şi pe informaţia de substanţă nu pe focuri de artificii din care facem un incendiu. Mi-aş dori ca presa să se întoarcă la tradiţiile vechi dar solide ale jurnalismului de calitate. Printre altele, în anii 94-95 am înfiinţat Centrul pentru Jurnalism Independent, instituţie care există şi astăzi şi este un loc în care se menţin vii aceste tradiţii ale jurnalismului adevărat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *