Skip to content
" "
Politică

Oamenii PSD rămân în funcţii şi sub PNL. Gabriela Dorojan, ”Nemuriciul” de la Garda de Mediu

Adevarul

Sub protecţia anonimatului, surse apropiate din Garda Naţională de Mediu susţineau la acel moment că aceştia ar fi fost favorizaţi de şefa Gărzii de Mediu în detrimentul bugetului de stat şi al protecţiei mediului.

Astfel, în perioada în care Gabriela Dorojan deţinea funcţia de Director Executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ilfov, aceasta a fost sesizată asupra faptului că operatorii PETROMAR SRL şi PETROMAR INTERMED SRL au depozitat în oraşul Chitila o mare cantitate de deşeuri periculoase şi nepericuloase depozitate în aer liber şi în rezervoare subterane, situaţia fiind catalogată drept „un eveniment, o acţiune şi o omisiune care au creat o ameninţare iminentă cu un prejudiciu asupra mediului. În acest context a fost emisă o decizie prin care a fost desemnată o societate comercială, EASTERN EUROPE LOGISTIC & MANAGEMENT SRL, care să preia, să transporte şi să depoziteze în condiţii de siguranţă deşeurile respective.

Acestea au fost gestionate total impropriu de operatorii SC PETROMAR SRL şi SC PETROMAR INTERMED SRL cărora din acest considerent li s-a întocmit dosar penal, fiind condamnaţi de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală.

Deşi se cunoştea că angajamentul asumat de societatea EASTERN EUROPE LOGISTIC & MANAGEMENT SRL presupunea efectuarea unor operaţiuni speciale pentru deşeurile periculoase – cianuri, mercur şi reactivi – depozitate pe raza comunei Jilava, Chitila şi Bragadiru, prin acţiunea şi inacţiunea Directorului Executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Ilfov, Gabriela Dorojan, s-a ajuns la un prejudiciu la bugetul de stat de 2.856.275,00 lei şi 648.263,32 euro şi afectarea sănătăţii populaţiei din jurul acestor locuri.

După apariţia acestor dezvăluiri, tăcere totală! Niciun fel de explicaţie sau dezminţire. Se pare că aceasta tăcere nu este deloc întâmplătoare, Gabriela Dorojan încercând să “scape” de marea schimbare promisă de PNL, făcând demersuri, în aceste zile, să revină la postul pe care l-a deţinut ani la rând în judeţul Ilfov şi anume de şef al Agenţiei de Mediu.

CINE ÎI „ŢINE“ SPATELE GABRIELEI DOROJAN

Surse din Garda Naţională de Mediu au povestit că şefa lor este puternic conectată la soţii Firea-Pandele, cu care are o relaţie de colaborare de mai mulţi ani. Cele două Gabriele ar proveni din acelaşi oraş, însă acest fapt nu a putut fi confirmat întrucât cv-ul doamnei Dorojan începe, în mod straniu, din…Bucureşti, de la vârsta la care şi-a început cursurile la Facultatea de Geografie.  Dintr-o simplă profesoară de geografie, Gabriela Dorojan a progresat rapid, ajungând, în numai caţiva ani, şefa Agenţiei de Mediu Ilfov. Interesant este că peste tot pe unde a lucrat, Dorojan a avut-o ca şi colaborator apropiat pe sora Gabrielei Firea, Angelica Cobzaru.  Acest subiect a apărut la un moment dat în presă, însă a fost trecut cu vederea.

Aşadar, Angelica Cobzaru a fost întâi consilier personal la Agenţia de Mediu Ilfov şi, în prezent, este director de cabinet la Garda Naţională de Mediu. Colegii din Garda Mediu susţin, însă, că aceasta vine extrem de rar la locul de munca, ea fiind şi profesor activ la Facultatea Ecologică Bucureşti, lucru care se regăseşte şi în declaraţia de avere depusă în calitate de director de cabinet.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *