În fiecare an, pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cei care se stropesc sau se îmbăiază în apa sfinţită sunt feriţi de rele şi boli. Nu este bine să te speli pe cap sau să speli haine, pentru că „se spurcă apele”, potrivit superstiţiilor din popor.
Numită și Epifania sau Teofania, iar în popor Bobotează, este prima sarbătoare a noului an, dar prin caracterul sau iniţiatic marchează începutul vieții creștine – botezul „Nimeni nu poate fi creștin fără botez”.
Sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan.
În trecut cele două sărbători Crăciunul şi Boboteaza erau sărbătorite împreună. De aceea, unele credinţe şi semnificaţii sunt comune sau au migrat de la o sărbătoare la cealaltă.
Sudul Moldovei este un spaţiu înconjurat de mai multe ape (Siret, Prut şi Dunăre). De aceea toate tradiţiile şi obiceiurile care implică ritualuri şi credinţe ce implică prezența apei sunt amplificate. S-au dezvoltat şi s-au păstrat multă vreme obiceiuri precum Caloianul, paparudele și legarea suratelor.
„Boboteaza capătă în zona noastră valențe cosmice prin legătura dintre ape. În credința populară toate apele curgătoare se unesc în Apa Sâmbetei care ajunge până pe lumea cealaltă”, a explicat preotul Daniel Popa de la Arhiepiscopia „Dunării de Jos” pentru „Adevărul”.
Arătarea Fiului lui Dumnezeu lumii
„Până la momentul botezului, Iisus Hristos a fost necunoscut lumii. Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, se arată și celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi”, explică preotul Daniel Popa.
Iisus Hristos a apărut în public odată cu Botezul în râul Iordan.
Glasul Tatălui ceresc s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17).
Aruncarea crucii în apă
Preotul, la sfârşitul slujbei de Bobotează, se duce la apă unde va arunca o cruce de lemn special făcută pentru acest moment.
Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea binecuvântarea lui Dumnezeu pentru tot anul. Gestul este considerat un act de bărbăţie şi de rezistență la frig prin învingerea gerului Bobotezei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News