Skip to content
Politică

Obreja, dezvăluire explozivă din închisoare despre Udrea, Băsescu și Gala Bute

prosport.ro

Rudel Obreja – fost președinte al Federației Române de Box (FRB) – a făcut o dezvăluire explozivă din închisoare despre Elena Udrea, Traian Băsescu și dosarul Gala Bute.

În primul său interviu de după condamnare, fostul președinte al FRB a declarat pentru B1 TV că Elena Udrea trebuia „anihilată” prin dosarul Gala Bute, pentru a se ajunge la Traian Băsescu. Obreja a afirmat totodată că, atunci când i s-au cerut denunțuri împotriva fostului ministru al Turismului, i-au fost solicitate informații și despre ex-președinte.

„Nu recunosc această sentință, în sensul că ea e o nemernicie, însă mă supun legilor statului. Până la momentul la care vom reuși să demonstrăm, alături de avocații mei, care este adevărul, mă supun regulilor. (…) Toată această poveste a fost pentru a o agăța pe Elena Udrea. A fost singurul loc unde ar fi putut s-o agațe cu ceva. Ei au mizat că vor scoate de la mine cine știe ce lucruri. A fost o încercare disperată. (…) Mi-au venit din patru locuri diferite s-o dau pe Elena Udrea ca să scap. Le-am spus instanțelor. Mi-au cerut s-o dau pe Elena Udrea, să spun despre ea și sunt liber. (…) Sunt luptele lor. Eu nu vreau s-o scot. Sunt luptele lor la nivel mare. Eu am devenit indezirabil pentru că nu am acceptat să colaborez.

Elena Udrea a fost miza politică internă cu ramificații la nivel extern. Ea a fost una din componentele principale ale unui nucleu de putere care a condus această țară pentru mulți ani. (…) A trebuit înlăturată – nu neapărat înlăturată cât anihilată, acaparată și, prin intermediul ei, trebuia să se ajungă la Băsescu. Într-una din cele patru încercări de a smulge de la mine un denunț mincinos împotriva Elenei Udrea a fost și o situație când mi s-a cerut și să vorbesc de Traian Băsescu. Eu nefiind un intim al oamenilor ăstora, dar probabil era bun la dosar. Vedeți că ies dosare după zece ani, apropo de asta”, a detaliat Obreja.

Rudel Obreja este încarcerat la Penitenciarul Rahova unde are de executat o sentinţă de 5 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită în speța Gala Bute. Elena Udrea este condamnată în acelaşi dosar la o pedeapsă de 6 ani de închisoare, fiind dată în urmărire internaţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *