Skip to content
Opinii & Analize

Obsesia alegerilor. România între democrația electorală și democrația liberală

E de înțeles că ,,dreapta” din România e extrem de interesată de organizarea alegerilor parlamentare la începutul lui decembrie, în pofida pandemiei. ,,Dreapta” n-a mai avut ,,guvernul ei” din aprilie 2012, când executivul Ungureanu era trântit în Parlament printr-o moțiune de cenzură susținută atunci de PNL, alături de PSD, PC și de ,,patrioții” din UNPR. ,,Guvernul ei” înseamnă de fapt trecerea informală de la un regim politic semi-prezidențial la unul de tip prezidențial. Triada președinte-guvern-majoritate parlamentară înseamnă un control politic cvasi-total al birocrației de stat. De un astfel de regim politic, ,,stânga” n-a mai beneficiat din 2004 încoace, de la debutul integrării euro-atlantice. De atunci au devenit din ce în ce mai evidente rateurile ,,stângii” în materie de oameni, proiecte și idei, un deficit pe care prezidențialismul îl mai atenua. Fără resursele de mai sus, ,,stânga” dorește amânarea alegerilor pentru martie 2021 pentru a mai aduna câteva procente pe greșeala adversarului. Deocamdată nu e limpede cum percepe rațiunile de mai sus ,,simplul cetățean”, asaltat în ultimele zile de scandalurile privind renumărarea voturilor, de discursuri despre anularea alegerilor, de bâlbâielile autorităților electorale, dar în primul rând de ,,recordurile” bătute zilnic de pandemia de coronavirus. Prezența la vot la alegerile parlamentare va fi lămuritoare în acest sens.

În schimb, pentru analist, discursul despre alegeri a devenit demult o narațiune obsesivă, una care spun ceva despre consistența democrației din România. Fără îndoială, procesul electoral este axul democrației. S-a demonstrat că alegerile îmbunătățesc viața cetățenilor și pun presiune pe liderii politici inclusiv în regimurile politice hibride, unde apare fenomenul autoritarismului electoral. Cu toate acestea, alegerile nu trebuie absolutizate atunci când vine vorba de gradul de consolidarea a unei democrații. Să ne amintim de cazurile lui Mohamed Morsi și Viktor Ianukovici, lideri politici legitimați de votul popular într-un moment în care administrația Obama încă se străduia să înțeleagă sensurile doctrinei leading from behind. Procesul electoral este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru legitimitatea unui regim politic. Buna guvernare, adică furnizarea de securitate și bunăstare pentru majoritatea cetățenilor, e practica care asigură legitimitate și stabilitate unui regim politic. Cum au înțeles buna guvernare Morsi și Ianukovici poate face obiectul unei dezbateri separate. Ce vreau să spun, e că reducerea democrației la procesul electoral e expresia unei înțelegeri limitate a democrației, de tip procedural. Birocratul înțelege mai greu că procedura nu devine legitimă prin ea însăși. De asta, în democrațiile de tip electoral, accentul cade pe alegeri, în timp ce buna guvernare intră la anexe. În democrațiile liberale, accentul cade simultan pe alegeri și pe buna guvernare. Ca atare, democrația liberală apare ca fiind consolidată.

Gradul de consolidare a unei democrații nu se poate măsura procustian, cu metrul și cu șublerul. Apariția celui de al patrulea val al populismului, după criza finananciară din 2008, a îngreunat identificarea unui model absolut al democrației consolidate. Asta comparativ cu anii ’90, când lucrurile erau clare. Democrația e un proces politico-instituțional care poate regresa sau progresa. Din acest motiv s-au căutat ,,esențe” ale democrației: alegeri libere, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităților etno-religioase și sexuale, statul de drept etc. Dincolo de aceste ,,esențe” tari, la nivel de încredere în proceduri și de performanță instituțională vor apărea mereu diferențe între democrațiile electorale și cele liberale. O democrație este consolidată atunci când partidele aflate în competiție politică au conștiința respectării regulilor unui scrutin electoral. Nu-mi fac probleme că adversarul politic mă fură pentru că nici eu nu-mi pun problema să-l fur. Acest tip de încredere este generat de formatul instituțional și de cultura politică a unei democrații consolidate. O cultură politică care admite contestarea în procesul electoral. Contează însă civismul din spatele contestării, adică atmosfera pe care o creezi atunci când contești un episod electoral. În privința contestărilor de la sectorul 1 din Capitală s-a văzut că, la nivel de cultură politică, nu există absolut nicio diferență între cei care n-au doctorate, cei care au doctorate plagiate și cei care au doctorate obținute în Statele Unite. O altă trăsătură a democrației consolidate este transparența în privința procesului electoral. E greu de spus care e legătura dintre transparență și ucazul Biroului Electoral Municipal cu care s-a pus capăt renumărării voturilor de la sectorul 5, după ce fusese admisă o cerere în acest sens. Votul majorității nu înseamnă automat transparență. În mod obișnuit, în democrațiile consolidate nu se implică în procesul electoral instituții care nu dau socoteală, direct sau indirect, electoratului. Din această perspectivă, modul rațional în care STS justifică implicarea în scrutinurile din România este legal. Dar nu automat și legitim. Adică nu produce o formă subtilă de putere care implică simultan legalitate, justificare și consens. Motivul? Instituțiile publice din România n-au învățat deocamdată cum să câștige încrederea populației deși s-au făcut pași înainte în materie de profesionalism și comunicare strategică. Fără un ambalaj cultural-emoțional, o procedură legală nu devine automat și acceptată. Tehnocrații europeni au priceput acest aspect fără să-l și accepte.

Dar diferența dintre democrațiile electorale și cele consolidate se observă cel mai bine la capitolul bună guvernare. Fără să recurgi la etichete, e destul de greu să-i explicit pe scurt unui luxemburghez sau unui neamț, care pot face la ei în țară teste gratuite de coronavirus cu rezultatul obținut în 12 ore, de ce în România nu se poate acest lucru. Le poți spune că nu-i corect să compari statele bogate cu cele sărace. Dar chiar și așa, neamțul sau luxemburghezul vor înțelege mai greu de ce au circulat fără probleme pe autostrăzile și căile ferate din Polonia, Ungaria și Bulgaria, dar au întâmpinat probleme în România. Totodată, ei vor înțelege mai greu de ce munca nu rezolvă problema prosperității pentru 80% din populația ocupată din România. Tot mai greu vor înțelege de ce administrația publică locală e politizată în proporție de 90%, iar capacitatea fiscală a României e cea mai redusă din întreaga Uniune Europeană. Dupa aceste explicații, vor pricepe probabil de ce România este pe ultimul loc la calitatea vieții în Uniunea Europeană. Și de ce, astfel, în România prezența la vot e relativ redusă, în condițiile în care sărăcia te trimite mai degrabă la cârciumă decât la urne.

Obsesia electoralistă a dominat mereu spațiul public din România în anii electorali. În pandemia de coronavirus, ea pare mai zgomotoasă ca oricând. Deocamdată această obsesie electoralistă n-a fost dublată și de obsesia bunei guvernări. Nici în anii electorali, nici în ceilalți ani. Din acest motiv, România e mai aproape de modelul unei democrații electorale decât de tiparul uneia liberale. Așa se explică sentimentul unor cetățeni români că votează fără să și aleagă. Că, altfel spus, alegerile nu pot aduce schimbarea pe care și-o doresc. Și că reprezintă doar un ritual de atenuare a tensiunilor politice. Chiar și așa, procesul electoral rămâne funcțional. Mai puțin funcțional, însă, decât procesele electorale dublate de buna guvernare.

***

Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, este absolvent de studii postdoctorale al Universității Naționale de Apărare “Carol I’’, specializarea teorii ale securității interne și internaționale. Este doctor în sociologie și doctor în filosofie al Universității București.

A predat cursuri de geopolitică și securitate în cadrul prestigiosului Master de Studii de Securitate organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea București, unde a deținut poziția de lector asociat. Domenii de interes: teorii ale securității interne și internaționale, relaţii internaţionale, filosofie politică, sociologia identităţilor colective, istoria sociologiei, antropologie politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *