Odobescu a reiterat la Forumul Economic Mondial sprijinul pe care România îl acordă statelor din Balcanii de Vest

Sursa foto: Facebook

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu participă, în perioada 17-18 ianuarie 2024, la cea de-a 54-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum/WEF) de la Davos, la invitaţia preşedintelui WEF. Ministrul român a reiterat sprijinul pe care România îl acordă parcursului european al statelor din Balcanii de Vest.

Potrivit Ministerului de Externe, anul acesta, Forumul Economic Mondial are ca temă centrală „Recâştigarea încrederii/Rebuilding trust” şi vizează un schimb extins de opinii, structurat pe următoarele module de dezbateri: siguranţă şi cooperare într-o lume fracturată, creştere economică şi dezvoltarea pieţei muncii într-o nouă eră, inteligenţa artificială ca factor de sprijin al economiei şi societăţii, strategii pe termen lung pentru climă, natură şi energie.

”În cadrul sesiunii dedicate regiunii Balcanilor de Vest „Diplomacy Dialogue on the Western Balkans?”, care a avut loc la 17 ianuarie 2024, ministrul român a reiterat sprijinul pe care România îl acordă parcursului european al statelor din Balcanii de Vest şi a punctat necesitatea respectării şi promovării valorilor fundamentale ale Uniunii, precum şi importanţa alinierii depline la Politica Externă şi de Securitate Comună a UE, cu o relevanţă aparte în contextul actual generat de agresiunea F. Ruse împotriva Ucrainei”, precizează comunicatul oficial.

Totodată, ministrul a abordat şi obiectivul convergenţei economice a acestei regiuni cu UE, evocând rolul Planului de creştere pentru Balcanii de Vest, recent prezentat de către Comisia Europeană.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL