Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut joi, o discuţie telefonică, la iniţiativa părţii americane, privind implicaţiile asupra României ale atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene.
Secretarul de stat al SUA a evidenţiat solidaritatea cu România şi a mulţumit pentru sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, precum şi pentru măsurile suplimentare luate pentru facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul României.
Ministrul Luminiţa Odobescu a salutat sprijinul şi solidaritatea SUA şi Aliaţilor cu România şi a subliniat importanţa menţinerii evoluţiilor din Marea Neagră şi regiune în atenţia NATO.
„Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au avut joi, 7 septembrie, o discuţie telefonică, la iniţiativa părţii americane, privind implicaţiile asupra României ale atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene. Şefa diplomaţiei române a salutat sprijinul şi solidaritatea SUA şi Aliaţilor cu România şi a subliniat importanţa menţinerii evoluţiilor din Marea Neagră şi regiune în atenţia NATO”, a transmis MAE.
Ministrul de externe Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat Blinken s-au referit la importanţa continuării discuţiilor şi coordonării bilaterale pe teme de securitate şi în ceea ce priveşte agenda curentă a NATO.
„Cei doi demnitari au reliefat nivelul excelent al cooperării bilaterale şi interesul comun pentru adăugarea de noi dimensiuni în relaţia bilaterală, cu accent pe colaborarea în domeniul energiei”, arată ministerul.
Potrivit MAE, Secretarul de stat al SUA a evidenţiat solidaritatea cu România şi a mulţumit pentru sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, precum şi pentru măsurile suplimentare luate pentru facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul României şi a apreciat interesul şi implicarea României pentru identificarea unor soluţii eficiente în acest context, împreună cu SUA, Comisia Europeană şi Ucraina.
„Totodată, a felicitat România pentru organizarea Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, format care este consolidat prin cooptarea de noi participanţi şi asociaţi şi urmăreşte creşterea conectivităţii cu includerea Republicii Moldova şi a Ucrainei. Cei doi demnitari au convenit să continue cooperarea strânsă în perioada următoare”, mai anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News