Skip to content
Puterea Știrilor Video

Oferta de nerefuzat a PSD, pe care Tăriceanu a respins-o, totuși, înainte de „divorț”: la ce a renunțat liderul ALDE și cu ce s-a ales

Inquam Photos / George Calin

ALDE a decis în urmă cu două săptămâni să rupă coaliția de guvernare din care făcea parte și să îl susțină, alături de PRO România, pe candidatul Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. Deciziile au strânit multe semne de întrebare în rândul opiniei publice: De ce a ales ALDE să se despartă de un partid cotat în sondaje cu 20% și să se alăture unui partid de 6%? Cu ce este mai frecventabil Victor Ponta decât Viorica Dăncilă?

„Oferta” de nerefuzat pe care i-a făcut-o Dăncilă lui Tăriceanu înainte să bage „divorț”

Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, senatorul ALDE Daniel Zamfir a dezvăluit oferta pe care Viorica Dăncilă i-ar fi făcut-o lui Călin Popescu Tăriceanu înainte ca acesta să rupă coaliția. În schimbul susținerii candidatului PSD la prezidențiale, ALDE urma să încheie un acord politic cu partidul Vioricăi Dăncilă pentru a merge împreună la viitoarele alegeri locale și parlamentare. Acordul prevedea ca pe listele comune, 20 de locuri eligibile la Camera Deputaților și 10 locuri eligibile la Senat să revină ALDE.

„PSD și-a argumentat decizia de a avea un candidat propriu la prezidențiale pe baza faptului că este un partid foarte mare, cu structuri foarte puternice. Doamna Viorica Dăncilă i-a propus atunci lui Tăriceanu să susținem noi candidatura dânsei, urmând să încheiem un acord politic în care, la viitoarele alegeri locale și parlamentare, să mergem împreună. Exista și un număr de parlamentari care urmau să vină în partea ALDE.

Acordul era unul rezonabil. El prevedea ca pe listele comune, 20 de locuri eligibile la Camera Deputaților și 10 locuri eligibile la Senat să revină ALDE. Lucrul acesta nu știu de ce nu s-a întâmplat. Așa ni s-a prezentat în ședință, că doamna Dăncilă a venit cu această propunere, iar domnul Tăriceanu nu a vrut. De la asta și până unde s-a ajuns acum e cale lungă”, a declarat Daniel Zamfir la Puterea Știrilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *