Skip to content
Politică Sport

Ofertă şoc! Becali face o nouă aroganţă de 1,8 milioane de euro pentru un fotbalist român

Finanţatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a ieşit din nou la rampă, aruncând, cel puţin până acum, la nivel declarativ, cu milioanele de euro. De această dată, Gigi Becali îşi doreşte un fotbalist român, atacant, pentru care este dispus să cheltuiască 1,8 milioane de euro.

Becali a dezvăluit joi, că a făcut o ofertă concretă de transfer grupării ruse FC Krasnodar, pentru atacantul Andrei Ivan, fost jucător la Universitatea Craiova.

„Am făcut o ofertă de un milion opt sute de mii pentru un atacant român, şi 26.000 de euro salariu. El atât ia salariu acolo. Şi eu am zis: Bine, mă, îţi dau eu 26.000. 1,8 milioane de euro este suma pe care o vrea echipa pentru el. Ivan este, am vorbit cu el. Mie mi-a plăcut tot timpul Ivan şi dacă ăştia în ianuarie nu plătesc opţiunea de 900.000, jumătate din tranşă, atunci cade înţelegerea. Atunci în ianuarie plătesc un milion opt sute şi îi dau 26.000 şi gata”, a  spus Becali, la televiziunea Pro X.

Andrei Ivan, 21 de ani, a fost transferat de la Craiova la FC Krasnodar, în vara anului trecut, de unde a fost împrumutat cu opţiune de cumpărare la Rapid Viena, unde evoluează în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *