Andrea Mandorlini (65 de ani) e noul antrenor al celor de la CFR Cluj, după ce Dan Petrescu (57 de ani) și-a anunțat demisia. Clubul a anunțat azi oficial despărțirea de „Bursuc”.
Dan Petrescu a luat decizia de a pleca de la echipa ardeleană după ce CFR a fost învinsă de Hacken cu 7-2 în play-off-ul Conference League.
Andrea Mandorlini a mai antrenat-o de două ori pe CFR Cluj.
Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj. Cine e noul antrenor
Italianul a mai antrenat echipe ca Atalanta, Bologna, Sassuolo, Hellas Verona, Genoa sau Cremonese. Era liber de contract din ianuarie 2024, când a plecat tot de la CFR Cluj.
„Sunt fericit. Trebuie să mergem înainte. Acest ultim rezultat spune multe lucruri. Trebuie să ne recuperăm forțele. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Nu putem să ne gândim prea departe, pentru că echipa a suferit mult”, a declarat Andrea Mandorlini, potrivit ProSport.
„Cred că au fost erori, unele recunoscute, dar eu sunt împăcat. Când a venit oportunitatea de a rămâne și a lucra în club, am rămas. Acum, am răspuns acestei solicitări pentru că mereu am urmărit echipa, am rămas foarte apropiat și lucrurile s-au schimbat foarte repede” a spus Mandorlini referitor la faptul că a mai fost demis de două ori de la CFR Cluj.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News