Iohannis: România are o societate civilă puternică, ce devine, cu fiecare an, mai implicată în viaţa comunităţilor

Iohannis
Sursa foto: Inquam / George Călin

România are o societate civilă puternică, ce devine, cu fiecare an, mai implicată în viaţa comunităţilor confruntate cu situaţii dificile şi în apărarea drepturilor şi a valorilor fundamentale care sunt ameninţate, a afirmat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la evenimentul „O lume mai bună este Made in Romania: Commit Global”.

„Se împlinesc 34 de ani de la Revoluţia din 1989, momentul în care, cu preţul sângelui prea multor români, naţiunea noastră şi-a recâştigat libertatea. Astăzi, România are o societate civilă puternică, ce devine, cu fiecare an, mai implicată în viaţa comunităţilor confruntate cu situaţii dificile şi în apărarea drepturilor şi a valorilor fundamentale care sunt ameninţate. Este de aceea necesar ca şi autorităţile să devină un partener real al organizaţiilor neguvernamentale, să le faciliteze accesul la resurse şi, astfel, să susţină această nouă abordare în care tehnologia şi inovaţia devin piloni care consolidează parteneriatul dintre stat şi societatea civilă şi care ajută la îmbunătăţirea vieţii tuturor cetăţenilor”, a afirmat şeful statului.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Code for Romania, care a fost decorată de preşedinte pentru implicarea în viaţa civică, găsind soluţii tehnologice în crize precum pandemia de COVID-19 şi valul de refugiaţi de la începutul războiului din Ucraina.

„Digitalizarea consolidează cooperarea dintre sectorul guvernamental, mediul asociativ şi cel privat, fiind astăzi un instrument esenţial prin care aceste trei entităţi pot colabora pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru comunităţi, îndeosebi în situaţii de vulnerabilitate. (…) Au fost momente de solidaritate, mobilizare şi adaptare impresionante, care ne-au oferit lecţii valoroase despre importanţa colaborării pentru a depăşi provocări majore.
Pentru a face progrese durabile este crucial ca această cooperare şi coordonare între organizaţiile societăţii civile şi autorităţile statului, aşa cum s-a întâmplat în gestionarea acestor două situaţii, să devină normalitate”, a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, Asociaţia Code for Romania a ajuns astăzi să fie „un veritabil reper la nivel internaţional în utilizarea soluţiilor digitale pentru a răspunde rapid şi punctual provocărilor generate de situaţiile de criză, oriunde se petrec acestea”.

El a susţinut că „noile tehnologii sunt cu atât mai valoroase cu cât contribuie mai mult la sprijinirea comunităţilor şi la promovarea acţiunilor umanitare”.

„Prin puternicul angajament manifestat în această direcţie, aţi reuşit să deveniţi cea mai mare organizaţie de tehnologie civică din lume, poziţionând astfel România ca un loc din care sunt exportate soluţii digitale şi bune practici”, le-a transmis Iohannis membrilor Asociaţiei Code for Romania.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: