PSnews

Ultima Oră

Olguța, dată de gol chiar de Shhaideh: a făcut harcea-parcea stadionul din Craiova

staredefapt.ro

Olguța Vasilescu a fost dată de gol chiar de către colega de Guvern Sevil Shhaideh: vedeți mai jos cum fostul primar al Craiovei a făcut harcea-parcea principalul stadion din oraș.

Câteva documente publicate miercuri, 12 iulie, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale (condus de Shhaideh), dezvăluie adevăratul motiv pentru care autorităţile române amână la nesfârşit inaugurarea noului stadion din Craiova: arena de 52 de milioane de euro a fost construită greşit, iar acum trebuie reproiectată şi reparată, transmite Prosport.

Eroarea autorităţilor a fost semnalată iniţial de Adrian Claudiu Prisnel, deputat USR de Dolj. Totuși, documentele Guvernului arată ceva chiar mai rău: totul a fost gândit şi construit greşit iniţial, în 2014, când s-a demolat vechiul „Ion Oblemenco” („Central”, cum era cunoscut inițial), iar acum sunt necesare reparaţii masive. În forma iniţială, noua arenă – „OZN-ul Olguţei“, după cum o descrie deputatul Prisnel – era, pur şi simplu, un pericol pentru spectatori şi neconform cu standardele moderne pentru meciurile internaţionale.

După cum reiese din Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern pentru modificarea stadionului, a fost sau este nevoie să se schimbe:

– regimul de înălţime de la parter + mezanin + 4 etaje în Parter + 6 etaje. În text se menţionează că mezaninul se transformă în etajul 1, deci rezultă că e nevoie să se mai construiască un etaj  – asta deşi în acest moment este instalat inclusiv acoperişul.

Explicaţia acestei modificări sună în felul următor: „asigurarea vizibilităţii la nivelul studiourilor TV outdoor, conform UEFA Euro2020”. În primă fază, studiourile TV „erau amplasate la nivelul 3, în skyboxuri, cu dublă funcţiune şi vizibilitate redusă la terenul de fotbal, fiind amplasate pe capetele tribunei 1”. Problema este că şi în 2014 se ştia foarte clar care sunt normele internaţionale în privinţa amplasării studiourilor TV;

„inelul perimetral, a cărui lăţime a fost calculată conform cu suma fluxurilor de evacuare de pe sectoare, pentru tribune şi peluze, marind suprafața construită a stadionului cu aproximativ 7.000 mp”, a fost introdus „pentru rezolvarea problemelor de acces şi evacuare a publicului, urmare a avizului ISU”;

– altă modificare de substanţă a vizat însăşi structura de rezistenţă a arenei care trebuie să găzduiască 30.000 de oameni: „s-a constatat faptul ca panza freatica este ridicata si a fost necesara marirea adancimii de fundare precum si cresterea numarului de piloti forati fata de varianta din studiul de fezabilitate realizat in anul 2014”. Textul notei de fundamentare specifică faptul că s-a observat că pânza freatică este ridicată după ce a fost demolat vechiul stadion.

– absolut năucitoare este explicaţia pentru alte modificări majore aduse atât formei stadionului, cât şi regimului de înălţime: iniţial, nu s-a luat în calcul vântul! După ce „a fost realizat un studiu de vânt în tunel aerodinamic”, „structura de rezistenţă a fost evaluată cu date exacte datorate vântului”, „elementele prefabricate au fost reconsiderate ca poziţii şi dimensiuni”, „datorită eforturilor axiale cât şi momentelor de torsiune mari din elementele prefabricate şi a masivităţii acestora a fost necesar a se opta pentru conectarea grinzilor de gradenă cu piese specializate pentru aceste tipuri şi magnitudini ale eforturilor”, „reamplasarea şi redimensionarea elementelor de beton monolit cât şi reamplasarea şi redimensionarea contravântuirilor metalice de la nivelul structurii de rezistenţă”.

Toate cele de mai sus au schimbat cu totul forma iniţială a stadionului, a cărui înălţime a fost redusă cu aproape 10 metri: „Urmare a optimizării înălţimii acoperişului şi reducerea înălţimii maxime la 50,14 metri, faţă de 60 metri înăţime iniţială în studiul de fezabilitate realizat în anul 2014, volumul exterior al clădirii a fost modificat, devenind mult mai ergonomic pentru a proteja mai bine tribunele împotriva intemperiilor”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi