Skip to content
Politică

Oligarhii din porturi ar putea păgubi statul cu zeci de milioane. Interesele unui PDL-ist

portofconstantza.com
" "

Oligarhii din porturi ar putea păgubi statul cu zeci de milioane de euro. Citiți mai jos cine a lansat acest semnal de alarmă și ce PDL-ist se află în spatele unui controversat proiect de lege.

O inițiativă legislativă a trecut de Senat, iar dacă aceasta va fi adoptată și de camera decizională, Portul Constanța riscă să fie văduvit de aproximativ 50 de milioane de euro în următorii 10 ani, în detrimentul operatorilor portuari, a declarat miercuri Fondul Proprietatea, unul dintre acționarii companiei portuare.

" "
" "

„Este un uriaș transfer de avuție”, spune managerul FP Greg Konieczny, citat de Profit.ro.

Proiectul frânează intrarea noilor competitori în piață și riscă să tragă înapoi dezvoltarea celui mai important port al României, lăsându-l în urmă față de alte porturi din Ucraina, Bulgaria și Croația.

Fondul Proprietatea (FP) reclamă că „oligarhii din porturi” caută protecția unei legi pentru a nu plăti prețurile pieței și a ține departe concurența altor operatori portuari interesați să investească.

Proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență (OUG) 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile a fost adoptat de Senat pe data de 15 mai și intră în dezbaterea Camerei Deputaților, unde până la finele lunii ar urma să primească avizul comisiilor reunite de transport și juridică. O lege cu prevederi în același sens a fost votată anul trecut, dar a primit pe data de 28 februarie verdict de neconstituționalitate de la Curtea Constituțională a României (CCR).

Organizația patronală Constanta Port Business Association și Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) au susținut proiectul de lege inițial, al cărui principal vector în Parlament a fost în legislatura trecută deputatul PNL de Galați Mircea Toader (fost membru PDL).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *