Skip to content
Olt Știri locale

Olt: Bărbat reţinut, după ce a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor şi a lovit cu maşina un agent

Facebook

Un bărbat din judeţul Olt a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii şi a lovit cu maşina un poliţist care a încercat să-l imobilizeze. Bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar maşina o luase fără acordul proprietarului.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, pe DJ 653, în comuna Schitu, un bărbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fiind urmărit de un echipaj de poliţie, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de oamenii legii, şi-a continuat deplasarea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrand în coliziune cu o staţie de autobuz.

" "

Bărbatul este bănuit că a acroşat un poliţist care s-a deplasat către autoturismul său pentru a-l imobiliza, precum şi echipajul de poliţie, iar ulterior părăsind locul faptei”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că şoferul a fost prins şi imobilizat pe un drum agricol din apropiere, refuzând testarea cu aparatul etilotest. În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus a fost luat din posesia proprietarului, fără acordul acestuia.

Duminică seara, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi refuz de recoltare probe biologice. El a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a IPJ Olt, informează news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *