Skip to content
Societate

Olt: Cinci percheziţii la firme de pază din Caracal. Societăţile ar fi cele controlate de Remus Rădoi

Punctele de lucru ale unor firme de pază şi protecţie din municipiul Caracal şi domiciliile unor persoane fizice sunt percheziţionate, joi, de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

În acest dosar se efectuează cercetări pentru infracţiunea de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării efectuării verificărilor în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, după ce firmele în cauză au folosit la muncă angajaţi fără forme legale.

Potrivit IPJ Olt, firmele percheziţionate, care ar fi folosit angajaţi fără forme legale deşi aveau contracte de pază cu societăţi de stat şi private, ar fi încercat să ascundă situaţia de fapt, refuzând „repetat şi nejustificat” să prezinte instituţiilor abilitate documentele contabile solicitate.

Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt efectuează 5 percheziţii, pe raza municipiului Caracal, în judeţul Olt, la sediile a două societăţi comerciale, precum şi la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării efectuării verificărilor în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă (…) Din cercetări a reieşit faptul că cele două societăţi comerciale, deşi aveau încheiate contracte de prestări servicii de pază şi protecţie cu numeroase societăţi comerciale cu capital de stat şi privat, ar fi folosit la muncă mai multe persoane fizice, fără să aibă încheiate cu acestea contracte individuale de muncă. Pentru ascunderea situaţiei de fapt şi evitarea răspunderii penale sau contravenţionale, după caz, reprezentanţii firmelor de pază ar fi refuzat în mod nejustificat şi repetat să prezinte organelor abilitate documentele contabile solicitate„, se precizează în comunicatul IPJ Olt.

La percheziţii vor fi ridicate documente financiar-contabile şi trei persoane vor fi conduse la audieri. La acţiune participă şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

În ultimii doi ani, firmele de pază în cauză au fost depistate în mod repetat, de către inspectorii de muncă, având angajaţi fără forme legale şi au fost sancţionate contravenţional cu sume de peste 100.000 lei.

Potrivit unor surse, firmele percheziţionate ar fi cele controlate de către Remus Rădoi, cel la care ar fi apelat fostul adjunct al IPJ Olt, Nicolae Alexe, pe 25 iulie, pentru găsirea Alexandrei Măceşanu, informează agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *