Olt: PNL a depus lista de candidaţi la parlamentare; deputatul Gigel Ştirbu şi doi primari, pe primele locuri

Sursa foto: Facebook/ Gigel Ştirbu

PNL Olt a depus luni listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, preşedintele organizaţiei judeţe, deputatul Gigel Ştirbu, fiind pe prima poziţie pe lista pentru Camera Deputaţilor, iar primarul comunei Studina, Marian Vasile, deschizând lista pentru Senat.

Ştirbu a declarat că listele de candidaţi din partea PNL Olt sunt rezultatul unei alegeri „excepţionale” şi pe acestea se regăsesc atât persoane cu experienţă în parlament, cât şi persoane aflate la prima candidatură.

„Avem o listă care cuprinde oameni cu experienţă, oameni cu competenţe dovedite în administraţia locală şi centrală. Avem oameni la prima candidatură pentru Parlamentul României, oameni care aduc o energie pozitivă şi proaspătă în cadrul PNL. Este o listă pe care noi o aducem în faţa locuitorilor şi cetăţenilor din judeţul Olt ca fiind rezultatul unei alegeri excepţionale din partea noastră, pentru ca judeţul Olt să aibă parte de o reprezentare aşa cum o merită. Acest judeţ credem noi că a început să facă o schimbare în bine, o schimbare pozitivă, schimbare care a început la alegerile locale din acest an, când locuitorii din Slatina au dovedit că îşi doresc altceva”, a spus Gigel Ştirbu.

Candidatul de pe primul loc pe lista pentru Senat a PNL Olt, Marian Vasile, a susţinut că va promova competenţa, profesionalismul şi meritocraţia.

„Aşteptările mele de acum încolo (…) sunt ca această campanie să se desfăşoare într-un mod corect. Cred că pe lista noastră sunt oameni care îndeplinesc acele criterii (…) – competenţă, profesionalism şi meritocraţie. Sunt cele trei ingrediente fără de care societatea românească, şi nu doar românească, în orice ţară din lume, nu se poate înzdrăveni niciun sistem atât timp cât nu se pun în practică aceste valori atât de importante, cu oameni potriviţi la locul potrivit. Vreau ca în această campanie să existe şi o competiţie bazată pe adevăr, să vorbească fiecare despre ce a făcut şi ce îşi doreşte să facă, despre capacitatea fiecăruia, despre faptele care rămân cumva în spatele fiecăruia dintre noi”, a afirmat Marian Vasile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: